Când tragi pe nas un praf de stele

Îmbătrânim și murim. Acesta e rezultatul final al zbaterii tuturor energiilor și materiilor care există în Univers. De la primul atom până la ultimul om, de la prima stea până la ultima galaxie… moartea e doar o chestiune de timp. Când înțelegi chestia asta, când începi să vezi întunericul de la capătul acestui tunel luminos de spațiu-timp, realizezi că tot ce ai sunt niște momente atât de scurte și de puține încât e un păcat… aproape o crimă să le irosești menținând o iluzie.

Toată lumea te sfătuiește cum să trăiești mult sau ușor, dar nu prea găsești oameni care să te sfătuiască cum să trăiești bine. Doctorul vrea să trăiești mult: ”Nu fuma! Nu mânca grăsimi!”. E meseria lui. E captiv în paradigma asta. Părinții te sfătuiesc cum să trăiești ușor: ”Învață! Fă-te avocat! Pupă-l în cur pe șef și taci din gură! Ia-ți o nevastă gospodină care știe ciorbă!”. Asta e deformația profesională a părinților – să-ți dea să mănânci, să te țină în viață și să te oprească din plâns când faci buba. Mai departe nici ei nu știu ce trebuie făcut. Tac-tu mormăie sfaturi și frustrări personale, mă-ta încearcă să rezolve orice problemă cu sarmale și pateuri cu brânză… . Viața e înspăimântătoare și toată lumea improvizează cum poate.

De când te naști și până devii țărână, nimeni nu-ți oferă răspunsuri la lucrurile cu adevărat importante pentru că nimeni nu le știe. Oamenii inventează certitudini și se scufundă în moliciunea lor reconfortantă, ca vierii tolăniți în noroi. Se lasă capturați de certitudini și vor să te captureze și pe tine ca să nu se simtă singuri sau proști. Nu poți să mergi pe stradă fără să te împiedici de doi trei înțelepți care știu toate secretele și duc o viață demnă de invidiat. Nimic nu-i mai reconfortant pe lumea asta decât o minciună pe care ți-o spui singur.

Din nefericire, nimeni nu-ți spune: ”Tată, eu cred că ar trebui să-ți iei fata de mână, să fugiți în lume și să faceți dragoste ca și cum ați muri în 30 de minute! Aș vrea să te îndrăgostești, să sacrifici ceva și să suferi rău, băiete! Vreau să râzi, să plângi, să te zbați! Vreau să te veselești ca și cum ar fi ultima dată!

N-ai idee cât de puțin o să conteze ce cred eu sau colegii tăi despre tine! În douăzeci ani, tot ce există în viața ta va fi fundamental diferit față de ce știi astăzi. Vei avea alți prieteni și altă iubită, vei locui în alt oraș sau poate în altă țară, iar tehnologia din jurul tău se va fi schimbat de zece ori cel puțin. Vei avea alt serviciu și alte așteptări de la viață. Vei arăta diferit, vei trăi diferit și vei descoperi cariere noi pe care eu nici nu mi le închipui acum pentru că nu s-au inventat încă!

Tu ești ultimul om care ar trebui să aibă păreri concrete sau certitudini despre viață. Răspunsurile altora nu sunt neapărat corecte și pentru tine. Când te chinui să obții validare de la cei din jur, nu ești altceva decât prizonier al lipsei de sinceritate cu tine. Te iubesc, dar ești nimic. Nimic special. Ești praf de stele. Un licăr de energie cauzat de ciocnirea accidentală a unor atomi. Dispari la fel de repede cum ai apărut și ești important doar pentru alte câteva coincidențe nucleare ca mine.

Smerenia, dragostea și respectul față de viață nu trebuie să vină din frică de divin sau de moarte, ci din înțelegerea faptului că nu însemni mare lucru și te sfârșești cu mult înainte să fi înțeles ce ți s-a întâmplat. Trăiește, bucură-te, iubește și apără ce iubești! Bate-te dacă e cazul! Durerea e deseori un lucru bun! Fii respectuos cu cei din jur, dar nu uita că respectul se câștigă greu, se pierde ușor și nu e niciodată atât de reciproc precum crezi. Învață să cânți la un instrument chiar dacă n-ai talent. Făurește sau repară ceva cu mâinile tale, cel puțin odată. Adună povești. Salvează un animal.

Nu te lua în serios. Nu există avere. Nu există carieră. E doar ce ai și ce faci acum, nimic mai mult. Mâine poate o să ai și o să faci cu totul altceva. Aș vrea să vrei și altceva decât 50 de ani de rutină. Oricât te-aș iubi, aș prefera să mori tânăr și fericit decât un bătrân plin de tristețe și otravă. Aș prefera să plâng un erou, nu să trăiesc cu un laș.

Asumă-ți o responsabilitate care nu-ți folosește la nimic și du sacrificiul la bun sfârșit fără să aștepți o răsplată! Dăruiește ceva suficient de prețios încât să te doară cumplit pierderea respectivă. Citește cărțile sfinte ale tuturor religiilor. Toate conțin înțelepciune, dar niciuna nu dezvăluie adevărul absolut. În 90% din cazuri singurul răspuns corect este ”Nu știu!”. Nu da verdicte sau ultimatumuri. Nu pedepsi. Nu ești în măsură să judeci. Rostul lumii este să te înrobească. Încearcă să nu te înrobești și singur cu rigiditățile tale inventate. Încearcă să nu-i înrobești pe ceilalți.

Nu încerca să umpli liniștea cu nimicuri. Las-o să cânte! Oamenii vorbesc mult pentru că se tem de ei înșiși și vor s-o acopere cu ceva. Încearcă să înțelegi că trăiești în liniște și beznă de când te naști și până mori. Zgomotul e generat de frustrările și nimicniciile noastre. E important să poți fi în liniște cu cineva, dar mai ales cu tine. Deslușește-te! Caută experiențe, emoții, sentimente și trăiri. Gustă câte puțin din fiecare gust al vieții! Ce nu te omoară nu te omoară pur și simplu, dar nu te face neapărat mai puternic. Poți suferi și-a doua oară la fel de rău.

Tradițiile nu sunt neapărat ceva bun, ci doar lucruri pe care oamenii le fac în același fel de foarte mult timp. Totul se poate schimba. Nu există forță de neoprit sau obiect de nemișcat. Nimic nu e etern, nici măcar universul. Nimic în lumea asta nu are valoare în sine, ci doar valoarea subiectivă atribuită de noi. Învață să deosebești între ce ți se inoculează mental ca fiind valoros și ce este cu adevărat valoros pentru tine. Abia când vei învăța diferența vei înțelege cât ești de sărac sau de bogat.

Cufundă-ți fața în spinarea persoanei iubite și trage aer în piept. Ascultă-i bătăile inimii. Privește o femeie dormind… sau un bărbat. Cine sunt eu să te judec? În secunda asta, la mii de ani lumină distanță de noi, se ciocnesc două stele. Ar trebui să mi se pară important ce organe genitale te fac pe tine fericit?

Trăiești pe timpul tău și mergi pe calea ta care s-a intersectat accidental cu a mea, iar eu sunt prea sărac mintal și mult prea păcătos ca să-ți fiu un exemplu demn de urmat. Oamenii care se dau exemple demne de urmat și care pretind că știu adevărul sunt niște impostori. Îi recunoști ușor pentru că sunt cei cărora neobișnuitul și necunoscutul le provoacă scârbă sau teamă.”.

Nu știu cum să închei ciorna asta scrisă la foc automat… . Probabil că, în timp, se va transforma în cu totul alt text. Cum spunea odată un taximetrist: ”Life is a tale told by an idiot, full of sound and fury, signifying nothing!”.