N-am să-ți vorbesc despre mine, dar poate vei înțelege din cuvintele acestea cine sunt și cum am ajuns aici. Nici n-am să te mint că viața ta va deveni frumoasă, că ești tânăr sau că ai tot timpul. Nu pot să-ți ofer garanții și urăsc clișeele sentimentale. Ești tânăr, dar jur că nu vreau să-ți dau lecții. Mă declar un spectator umil, un martor nedemn să-ți vorbească.
Oamenii confundă zbaterea și suferința cu slăbiciunea. De aceea toți te evită atunci când îți dezgolești sufletul în fața lor. Nu vor să se vadă pe ei. Puțini înțeleg că zbaterea, chinul și inadecvarea nu sunt semne de slăbiciune, ba dimpotrivă. Ai nevoie de o forță uluitoare ca să te zbați mereu împotriva vieții, ai nevoie de mult curaj ca să suferi ca un câine bătut și să mergi mai departe. Oamenii nu vor să privească ”slăbiciunea” celor din jur. Le amintește prea mult de propria slăbiciune. Vulnerabilitatea este ca păcatul primordial. Toată lumea suferă, dar nimeni nu recunoaște, iar durerea se devalorizează acum când toată lumea s-a obișnuit să acuze dureri din orice. În zarva asta generală, plină de voci care își urlă durerile închipuite, suferințele reale pot fi înecate și ignorate cu ușurință. Victimele închipuite astupă gura adevăratelor victime. Societatea este un ocean de egoism și autosuficiență, dar tu poți fi și altceva decât un naufragiat agățat de o ultimă speranță. Poți fi și altceva decât o victimă.
Crede-mă că nici cei din jurul tău nu sunt atât de puternici precum par, doar mimează cu mai mult succes decât tine. Când te lupți cu boala, cu depresia sau singurătatea, când suferi de anxietate sau ești complet devastat emoțional de către cei din jur, puterea de care dai dovadă doar prin faptul că ai ales să te mai zbați încă un metru, să mai trăiești încă o zi, să mai crezi în ceva, ar trebui să comande un respect amuțitor. Din partea mea îl ai pentru că știu cum e și nu-ți pot trivializa sentimentele. Iubim la fel, indiferent de vârstă. Doar proștii au senzația că la tinerețe suferi mai puțin decât la bătrânețe. Singura diferență dintre noi este că am fost de mai multe ori în locul în care ești tu prizonier acum, dar am simțit aceleași lucruri și am contemplat aceleași soluții nefericite. Cele mai crâncene bătălii se duc în noi și organul care sângerează cel mai mult e sufletul.
Ceea ce nu se vede e mai ușor de ignorat, de aceea semenii noștri preferă să taci, să fii serios, să te abții și să-i lași în pace. Cea mai mare minciună spusă vreodată este că tristețea și durerea sufletească sunt anormale, cumva rușinoase sau patologice. Adevărul este că uneori viața e cu adevărat mizerabilă. Trăim într-o lume ostilă, după regulile unor mișei care ne promit fericirea la naștere și ne spun că suntem bolnavi atunci când n-am atins-o. Suntem catalogați ca bolnavi sau slabi și suntem excluși de dragul confortului psihic al celor care se mint cu mai multă ușurință decât noi. Este mult mai simplu dacă tu ești problema, nu societatea care te-a înstrăinat, nu boala care te-a schilodit, persoana care te-a rănit sau moartea celor care te-au lăsat singur. Proștii iubesc răspunsurile simple, iar ”tu” sau ”problema ta” este cel mai simplu răspuns.
Sinuciderea este urletul ce descrie distanța dintre ce ne-au mințit alții că e viața și cum este viața de fapt. Poate dacă ni s-ar fi spus adevărul de la bun început, am fi știut ce ne așteaptă și am fi fost mai bine pregătiți. Indiferent ce simți acum, pentru hăul din tine nu poți fi unic vinovat. Fiecare dintre noi suntem caricatura unui creator stângaci care ne încropește din crâmpeiele a sute de victime. Suntem alcătuiți din frustrările părinților, din rănile celor din jur, din prejudecăți moștenite, din minciuni și idealuri pe care nici cei care ni le-au înfipt în minte nu le-au atins vreodată. Tuturor ni se cere perfecțiunea pe care n-o are nimeni de fapt. E paradoxul de a fi viu printre oameni. Pot fi atât de răi uneori… .
Pe lumea asta sunt mulți veniți, puțini chemați. Oamenii adevărați sunt atât de rari, mai greu de găsit decât oazele în deșert. Restul doar mimează conștiința și umanitatea. Te fac să-i ridici pe un piedestal pe care cred ei că-l merită, după care nu te mai văd de la înălțimea la care i-a săltat dragostea ta. În truda asta pentru validare, în zbaterea pentru dragoste și fericire, ne uităm de multe ori pe noi. Ne lăsăm în urmă. Dragostea ne face să prădăm tot ce-i mai de preț din noi și să dăruim altuia fără să ne gândim la consecințe. Uneori, iubind, le dăruim celor din jur puterea de a ne depăși, de a ne abandona. Rupem din noi, pentru alții, uitând că suntem cantități finite.
Nu poți fi slab. Nu face aceeași confuzie pe care o fac dronele ce roiesc netulburate pe lângă tine. Doar prin faptul că ai îndrăznit să fii viu și azi, prim faptul că trăiești în ciuda a tot ce te vrea mort, ai dovedit o forță și o umanitate pe care puțini o au. Ai dovedit fără să vrei că ești mai puternic decât crezi și mai valoros decât mulți alții. Mulți trăiesc nemeritat, din inerție. Puțini tratează darul sufletului cu respect. Trec prin viață ca niște somnambuli… fără trăiri intense, fără durere, fără iubire. Sunt doar un colaj de evenimente plictisitoare, nevoi de moment și sentimente călâi. Puțini au simțit vreodată ceva atât de autentic precum simți tu acum. Uneori durerea este un privilegiu. Puțini au suferit vreodată atât de intens încât să simtă cum le crapă inima și li se scurge viața din piept. Deși te simți mort, îți jur că ești mai viu decât mulți alții. Deși te simți slab, ești mai puternic decât mulți. Dacă sufletul ar fi un câmp de bătălie, aș fi onorat să lupt alături de tine.
Ai obosit și te înțeleg perfect. Nu mai ai. Nu mai poți… , dar sinuciderea nu-ți oferă nimic… pentru că este nimic. În nimic nu există alinare. În nimic nu există lumină. În viața asta poți suferi și fără să greșești. Nu te mai tortura singur. Gândește-te că ești mort deja. Decizia e luată și te-ai sinucis. Ești uitat și împotriva ta nu se mai pot abate nemulțumirile altora. Singurul tău organ vulnerabil, sufletul, s-a disipat în neant. Acum renunță la tot și trăiește! Ești mort și nimic nu mai contează, nimeni nu te mai poate atinge. Erai unicul tău torționar și acum, dacă tot l-ai omorât, poți trăi fără el. Îmbrățișează liniștea. Închide ochii, uită-te în tine și iartă-te! Izbăvește-te de suferința care te-a adus aici. Nimeni altcineva nu te poate izbăvi. Trăiește așa o vreme. Fii o fantomă care plutește fără țintă deasupra ruinei vieții sale. Lasă timpul să treacă. Te vei întrupa din nou. Într-o zi vei fi surprins de faptul că trăiești, că simți din nou.
Undeva în lume trăiește un om care încă nu știe că exiști și nu-și dă seama în ce hal te va iubi în viitor. Dacă te oprești acum, nu vei ajunge niciodată la intersecția respectivă a celor două destine și nu vă veți cunoaște. Ar fi o pierdere îngrozitoare și pentru tine și pentru el. Atunci când privirile voastre se vor întâlni, îți vei aduce aminte de suferințele de azi și îi vei purta sufletul cu mult mai multă grijă și responsabilitate. Iartă-te!
(Iartă-mă că ți-am răspuns aici, dar am făcut-o în caz că mai sunt și alții care în noaptea asta simt ca tine… în caz că încălzește cu ceva că n-am dormit străduindu-mă să îmi fac ordine în gânduri ca să reacționez semi-lucid, aproape uman. Ăsta e unul din multele momente în care îmi doresc să fi fost mai inteligent decât sunt.)
43 commentarii
Multumesc!
Aștept o carte de la tine.
Doamne, cum scrieți! <3
Fantastic scris! Incisiv și totuși atât de delicat! Felicitări!
Fenomenal scris! ❤ Cred ca este cel mai bun sfat pe care l-am citit vreodată pentru cineva în situația asta.
Si dupa ce te vei întrupa din nou intr-o zi si vei incepe sa traiesti iar, tu, anonimule, sa te gandesti ca, intr-o noapte in care ai vrut sa fii attention whore, ai incarcat sufletul unui om nevinovat si deosebit de uman cu povara vietii tale, de parca el ti-ar fi dator cu ceva. Gandeste-te cum s-a simtit el in noaptea asta, daca a simtit ca tre sa scrie textul asta pentru tine si altii ca tine. Si dupa ce te-ai gandit, sa nu mai faci asta niciodata.
Doamne cat de deplasat si inuman mi se pare raspunsul asta…
Nu e inuman, este poate cel mai uman de aici. Gandeste-te ca un cititor, un X de pe net, a venit la Dan Pavel, un alt om de pe net, si i-a trantit in brate si in grija o asemenea greutate. Toti au venit sa zica cum se regasesc ei in textul asta, cat de bine i-a atins la suflet, cate lacrimi au varsat pentru ca, in esenta, e un text trist. Nimeni nu s-a gandit la omul Dan Pavel. Raspunsul meu nu e inuman deloc, e foarte pragmatic si transant.
@Ana inuman mi se pare sa alegi un om (cunoscut sau nu) si sa-i agati de suflet o greutate atat de mare precum amenintarea de suicid. Oricum ai formula-o, tot amenintare de suicid este. Si e infiorator de marcanta. Ori intr-o lume in care vedem durere si lipsuri la fiecare pas, vedem oameni bolnavi care se zbat cu ultimele puteri sa reziste, vedem parinti care isi dau si ultimul cent ca sa-si salveze copiii, vedem oameni care consimt la recoltarea de organe doar ca sa se aline la gandul ca inima unui om iubit inca mai bate in alt piept… si vii tu (repet, tu general) cu intentia asta naucitoare si tintuitesti un alt om. Abia asta e deplasat!
Are dreptate: multi veniti, putini chemati….
E un privilegiu sa ajuti un suflet sa isi poarte suferinta…nicidecum o povara!
Nu e un privilegiu, nu te flata. E doar un gest de bunatate si umanitate voluntar. Pentru altii, un job. Habar n-ai ce vorbesti, in mod evident. Asta nu e o suferinta de genul „azi sunt putin trist ca nu mi-a iesit pivotul in excel”. Asta e o suferinta profunda, mistuitoare, care te macina pe dinauntru si-ti ia sensul vietii si care trebuie tratata si gestionata in cu totul alt mod, nu aruncata in carca unui om random de pe net ca si cum il anunti ca renunti la job si el vine sa te convinga de ce e bine sa mai stai. Habar n-ai ce vorbesti, trebuie sa fii cel putin sarac cu duhul sa-ti iei seva din suferinta altuia si gasesti ca-i un privilegiu sa-l ajuti.
Oana, obsesia asta maniacala de a te impune prin agresivitate, tu- cu cea mai umana reactie, in fata celor ce ” habar nu au ce vorbesc” ( ai conchis tu autosuficienta) te face un interlocutor dezagreabil. Termenul interlocutor e folosit cu indulgenta.
Singurul aspect pozitiv este poate ca cei ce nu stiau exact ce inseamna ” attention whore” pot intelege privindu-ti reactiile.
E ok, imi asum. Ramane in picioare ce am spus. Altceva?
Mi se pare perfect uman ce zic Oana si Vera.. cat egoism poate sa zaca in tine sa arunci o treaba ca asta in curtea unui om luat la intamplare pe net. Daca ai probleme serioase, depresie te duci la un specialist, un „duhovnic”, suni la un hotline specific pt treburi din astea, nu te apuci sa iei a random person si sa-l incarci cu problemele tale.
Pt astia care cred ca „a ajuta e un privilegiu” si vai ce norocos si privilegiat e cel care primeste un astfel de mesaj ..guys..you also have issues..pe bune? Dragi buni samariteni, sa-mi dati adresele de email, tel sa va sun si eu in caz ca am o cadere psihica din asta si am chef sa sun the most random people
Un text foarte fain. Felicitari!
Superb !!!🙏
Dan, scrii minunat. Cred ca ești un om decent. Mă bucur ca te pot citi. Mi-ar plăcea să te și ascult într-un context gen TED. Aștept să îți cumpăr cărțile.
Astazi este Ziua Europeană Anti-Depresie. Ar trebui sa fie in fiecare zi.
N-am citit tot, dar banuiesc ca depresivul este gay. Astora le place sa sufere, n-ai ce sa le faci.
Dacă n-ai citit tot nu comenta. Mâine poți fi tu gay.
Aaf- Cat de limitat(a) emoțional ești! Nimănui nu-i place sa sufere, dar oameni limitați produc altora suferințe inutile deoarece nu știu ce vor și ce pot! Cum spune mai sus autorul, înviată asta poți suferi enorm fara sa fii vinovat de nimic, doar fiindcă ai iubit o persoana nepotrivita care a păcălit și pe celălalt, nu numai pe sine însăși! Dat mă aștept că un/o limitat(a) că și tine sa nu înțeleagă nimic!
Extraordinar textul tau! Intr-o lume superficiala in care toti fug de dramele reale ale altora, tu reusesti sa oferi incurajare si motivare! Te felicit, ai un suflet frumos!
Multumesc pentru schimbarea de perspectiva!
….Sufletul este inteles doar de suflet. Mintea vrea sa.l înghesuie in măsura ei, cu nevoile, calculele si strategiile ei. Prin urmare îl calcă în picioare. Da, mereu pleci de la premisa că si celălat e suflet si descoperi altceva.
Câtă emoție transmite textul tău ! Îl citesc deja a treia oară chiar dacă nu este greu de înțeles însă este atât de uman , atât de frumos , parcă vreau să mi-l întipăresc în minte .
Mi as fi dorit ca azi dimineață, după ce ți – am citit textul, sa îl fi trimis și colegului meu. Poate nu ar mai fi luat câteva ore mai târziu o decizie asa cumplita și ireversibila.
Rahat cu apă rece.
Cand nu mai stii incotro s-o iei, cand inclusiv a respira vine cu durere, atunci spui stop! Am fost acolo, am facut-, altcineva a decis ca merit sa traiesc si m-a salvat. Atunci am urat-o, acum ii multumesc.
Am ezitat daca sa comentez sau nu… „altcineva a decis” cuvantul „decis” e cheia. Oricat de ciudat pare, oamenii cei mai valorosi sunt cei care traiesc si pentru cea pe care ai urat-o tu. Spunea: „viata e efemera”, „efemera” Maria.
Wow… WOW! Măi Pavele, măi române, ce faci tu cu creierii mei …
Osho wannabe, ce drăguț că le fraierești că nu e vina lor, că e vina altora.
Tipic românesc.
Dacă ai reușit sa schimbi hotărârea acelui om care ți a scris că este la capătul puterilor ai toată aprecierea mea. Eu nu văzut și simțit zbuciumul și durerea colegului meu care din păcate s a zdrobit de pe clădirea unde muncise de
peste 40 de ani
si
O oaza de poezie si de umanitate, prezentata intr-un registru simplu si sincer.
Multumesc, Dan Pavel!…
Mi-am citit aici povestea sufletului meu !
M-a zdruncinat teribil sa constat ca o stie si altcineva.
Credeam ca sunt uitata intr-o lume in care nu m-am putut adapta !
Am aflat ca nu sunt singura si asta imi da putere !
multumesc!
Cu nodul în gât.., mulțumesc ..
îmi pare rău că pleci de pe facebook, te citeam prima dată, mulțumesc acum pentru toate textele pe care le-ai dăruit.
numai bine, cu drag
Va citesc cu mare drag! Si cu creierul si cu inima!
‘Uneori durerea este un privilegiu. Puțini au suferit vreodată atât de intens încât să simtă cum le crapă inima și li se scurge viața din piept. Deși te simți mort, îți jur că ești mai viu decât mulți alții. Deși te simți slab, ești mai puternic decât mulți’: cu aproximatie, aceste cuvinte i le-am spus copilului meu (care are maladia Lobstein-boala oaselor de sticla) intr-un moment in care viata era prea mult pentru el.
Nu stiu de unde unii dintre dumneavoastra si-au dat seama ca cineva necunoscut l-ar fi contactat sa ii sara in ajutor, dar poate ca sunt eu mai neatenta ca mi se mai intampla.
Chiar daca ar fi fost asa, eu zic ca e mai bine ca acel om sa fi apelat la cineva in care a simtit ca poate avea incredere decat sa fi facut un gest final. A avea nevoie de atentie nu e o crima si daca cineva ajunge sa scrie random despre asta atunci poate ca e grav.
Ce vreau sa zic e ca e foarte usor sa judecam, dar poate ca ar fi bine ca uneori sa lasam asta deoparte si chiar sa give a helping hand daca putem sau poate macar sa ascultam.
Dan, ce amărăciune ca nu te mai lasi citit! Egoistic vorbind, ne înseninai diminețile cu textele tale savuroase .
Iar acum citind aceste rânduri care răscolesc in adâncul sufletului, descopăr un OM care face diferența intr-o lume extrem de viscida si furioasa pe tot ce se întâmpla in jur .
Ne lipsești teribil sa stii !
Cand o sa iti fie liniște, cauta-ne !
Eu, personal, iti mulțumesc ca exiști !
” Ăsta e unul din multele momente în care îmi doresc să fi fost mai inteligent decât sunt.”
Ceva similar dar nu identic mi-a spus nenea Arseni, neurochirurgul, candva, cu referire la un prieten bun de-al nostru. M-a rugat sa repar ce a facut el gresit, inca mai dureaza repararea. 🙂 Pe de alta parte am intalinit trei sinucigasi in viata mea. Pe primul l-am dat eu isumi jos de pe funie, de fapt un cablu electric. Pe al treilea il regret, in sensul ca as fi putut sa-l opresc, dar i-am intuit gresit intentia. Eu credeam ca o sa divorteze de nevasta, nu de viata cu totul. Ideea e ca daca cineva vrea sa se sinucida, doar cu o prezenta fizica poate fi ajutat sa renunte, vorbele pe net nu functioneaza. Oamenii de genul asta au nevoie sa fie reconectati la viata, iar asta se poate face doar cu viata la viata. Metoda mea e sa devin mistic: „Si daca ai un Suflet, daca nu mori decat fizic, DACA ajungi dupa moarte in Intuneric?!? Si daca o sa suferi acolo mai mult si mai greu decat aici, in viata fizica? Daca ai sti ca asa este ai mai vrea sa mori?” E un santaj emotional, dar frica e utila uneori.
Nu am fost un copil dorit. Doar un accident . Ii multumesc MAMEI că mi-a povestit asta. Un vis cu trei draci , care stăteau în jurul unei mese ,cu tacîmurile în față, așteptând mâncare, a obligat-o să nu mă avorteze . Viața mea a fost un lung șir de suferințe. Am ajuns bătrână, n-am uitat nimic, am iertat totul, tuturor . Am cerut tuturor să mă ierte . Am dăruit cât am avut, am zâmbit tuturor, am ajutat animalutele chinuite, iar ele m-au ajutat . Am întâlnit aici Iadul si Raiul . Mă apropii de plecare fără resentimente . Majoritatea vieților sunt așa . De ce-am fi triști?
„Mă apropii de plecare fără resentimente . Majoritatea vieților sunt așa . De ce-am fi triști?”
Pentru ca DACA ti-ai trait viata in asa fel incat sa meriti iubire, esti trista pentru golul pe care il lasi in urma in sufletele celor care te iubesc. Daca nu ai trait astfel incat sa meriti iubirea cuiva si sa simti… lipsa ta in inima LOR… esti doar ieftina. Caz in care maica-ta ar fi trebuit sa te avorteze de la inceput. Nu-i vorba despre tine, muiere zaluda, ci depre cei care raman in viata in urma ta, lipsindu-le TU lor. Sau POATE… esti „ieftina” si singura. caz in care… nu da sfaturi altora!