Ce-i spun eu
copilului

Ce-i spun eu copilului când vede doi bărbați sărutându-se pe stradă? Cred că e cea mai ineficientă întrebare pe care o poți pune și o pierdere de vreme. Trădează inabilitatea de a găsi o rezolvare simplă la o nonproblemă. E o controversă pentru proști. Ca să zic așa… o nontroversă. Sunt ceva mai preocupat de alte întrebări cu implicații un pic mai grave. De exemplu: Ce-i spun eu copilului când, datorită sistemului educațional deficitar și necoplanar cu piața de muncă din Europa, a ajuns șomer cu diplomă deși l-am mințit toată viața că, dacă învață conștiincios, va avea un trai decent? Ce-i spun eu copilului despre respectul față de educație, când vede doctoranzi cu patru clase scuipând pulimea din limuzine de lux și miniștri analfabeți care îi mutilează destinul?

Ce-i spun eu copilului când vede pe stradă cum un bărbat își bate femeia, când vede cât de brutal și de răstit interacționează oamenii sau cât de mizerabil se poartă cu cei neputincioși? Ce-i spun eu copilului când ceilalți elevi de la școală își bat joc de el pentru că părinții nu și-au permis să-i cumpere iPhone sau haine originale de la oricare firmă o mai fi pe trend săptămâna asta? O firmă care, la fel ca toți giganții industriali, folosește sărăcia ca pe o armă și sclavia de minori din Asia ca să-și fabrice produsele la preț de nimic. Ce-i spun eu copilului când un profesor, corigent în propria profesie, îl intoxică cu prejudecățile lui și cu viziunea lui limitată despre viață? Ce-i spun eu copilului când un preot îi toarnă ură pe o ureche și avansuri pedofile explicite pe cealaltă? Ce-i spun eu copilului când vede pe stradă copile aruncate în prostituție de sărăcia abjectă și de adulții nemernici din jurul lor? Ce-i spun eu despre respectul față de lege când nici măcar organele legii nu o respectă? Ce-i spun eu copilului despre normalitate când are la dispoziție un internet plin cu cele mai josnice și îngrozitoare ipostaze ale umanității?

Ce-i spun eu copilului când încerc să-l motivez să păstreze un drum drept în viața și să joace corect, dar el vede în jurul lui numai hoți și corupți care fentează jocul? Ce-i spun eu copilului despre bărbăție și curaj, despre păcat și decență, când el vede cum facem compromisuri înjositoare, înghițim căcat și ne călcăm în picioare pentru felia noastră de cașcaval? Ce-i spun eu copilului despre verticalitate și succes în viață, când el vede că succesul este atins numai de șerpi fără niciun Dumnezeu care otrăvesc totul în jurul lor și nu suportă consecințe? Ce-i spun eu copilului ca să nu ajungă o dronă corporatistă fără suflet și idei proprii, al cărei singur scop în viață este să aibă, nu să fie? Ce-i spun eu copilului ca să nu devină sclavul consumerismului, pe departe cea mai eficientă, răspândită și sinistră propagandă născocită vreodată de umanitate? Ce-i spun eu copilului ca să rămână patriot într-o țară care nu dă două parale pe el și pe viitorul lui? Ce-i spun eu copilului ca să mai creadă în mitul democrației?

Ce-i spun eu copilului ca să am un efect mai mare asupra lui decât toate celelalte lucruri pe care le vede, le simte și le suferă în fiecare zi? Părinții sunt într-o concurență aproape imposibilă cu televiziunile, cu corporațiile, cu programele școlare deficitare, cu manelele și grobianismul generalizat, cu internetul plin de ură și nihilism, cu bețivii iresponsabili și drogații care promit că salvarea e într-o substanță. Sunt într-o cursă contra cronometru al cărei scop final este salvarea copilului. Sunt în competiție directă cu prostituatele consumerismului care creează standarde și idealuri imposibil de atins, cu devianții care mint ca să i-o tragă, cu hoții care mint ca să-l fure și cu o elită care minte ca să-l transforme în sclav. Doi homosexuali care se sărută sunt ultima lui problemă.