De ce te ceartă bărbații?

Îmi spune o cititoare că nu înțelege de ce mă ceartă bărbații. Nu mă ceartă numai bărbații. Mă ceartă mai multe femei, dar bărbații se supără mai rău. De ce? Pentru că am făcut aici o insulă de confort propriu masculin, o insulă de sarcasm, cinism și ironie în care unii se simt în siguranță. E un refugiu personal al umorului cu deget în cur, cu palme ghidușe peste țâțe mari, al grobianismului teatral, al glumelor aparent misogine pe care mulți le interpretează ca misoginism autentic. E un sentiment cu care se identifică destui, fie că-și dau seama sau nu.

Ăștia se opăresc cel mai rău când constată că nu ești misogin autentic, cum credeau ei, ci doar mimezi ”iluminarea”. E talibanismul clasic al holteilor tomnatici care se îndepărtează din ce în ce mai tare de vremurile în care erau futabili și care se agață cu disperare de tot felul de certitudini care le-ar putea face criza de vârstă mijlocie mai tolerabilă. Pe mine mă doare în cur. Știu exact ce mă așteaptă, mai ales că nu sunt cel mai mișto bărbat din lume. Top zece, maxim! Când fac criza de vârstă mijlocie vă anunț eu de la bun început, ca să știm cum stă treaba. N-am s-o ascund pretinzând că femeile nu vor să mă fută de proaste. Nici eu nu m-aș fute, privindu-mă în oglindă… săraca nevastă-mea. Dacă m-o părăsi vreodată, îmi fac program zilnic de labă cu dildo în cur și cumpăr cinstit favoruri BDSM sâmbăta și duminica. Pun bani deoparte de pe acum.

Textele mele fac din platforma asta un ospiciu pentru retardați social ca și mine, un lagăr pentru nefiltrați. Mângâie multe frustrări personale. Sunt lucruri pe care le gândesc și alții, dar nu le-ar spune unei femei din diferite motive, accesul la pizdă fiind un motiv principal. Eu, având abonament, pot să le spun. Pot să spun calm exact ce gândesc când mă întreabă o femeie la ce mă gândesc: ”Mă gândesc cum ar fi să-ți ridici fustița, să-ți pui curul pe fața mea și să mă ciupești de sfârcuri, în timp ce prietena ta îmi bagă o mână în cur, îmi face sex oral și mă trage foarte tare de coaie!”.

Sună dezgustător, dar nu e dacă stai să te gândești. Ce e mai dezgustător? Să te târăști libidinos pe lângă una și să încerci să o manipulezi mental suficient încât să te creadă bărbatul perfect, să o schilodești emoțional și să o abandonezi exasperată la marginea drumului… sau să recunoști că ești un animal bicisnic care se confruntă cu trăiri din astea? Nu există bărbat pe planeta asta care nu vrea să facă sex cu două femei. Cu toții avem uneori niște gânduri de-a dreptul șocante. De ce ar trebui să le mințim pe femei că suntem romantici și puri? Nu ne scade cu nimic. Nu ne face să le iubim mai puțin, ba dimpotrivă.

Aici tulbur un alt segment important. Cel al feminiștilor de serviciu care sunt mereu pregătiți să le plesnească femeilor pula de la gură criticând calitatea slabă a bărbaților de care sunt ele atrase. Sunt ăia care n-ar putea fute pe nicio cale masculină și trebuie să pozeze mereu în eroi salvatori, în cavaleri ai egalității de gen, doar doar i-o atinge cineva în zonele intime. Stați cuminți că nu futeți oricum și nu veți răzbi cu feminism prin zidul platonicului!

Prefer să las femeile să gândească ce vor, fără să predau cursuri de feminism și bună purtare. Nu suport să pândesc pizdă la firul ierbii și să sar la gleznișoară luând apărarea femeilor când se mai revoltă câte o tută de la o glumă care nu era despre ea. Din punctul meu de vedere, e mai onest să-i spun unei femei că vreau s-o fut, decât să mă pretind un mascul hipersensibil la toate problemele ei. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg la femei și nu-mi place să predau altceva. Mai bine să fiu porc cinstit de la bun început, decât să mă descopere trădător parșiv ani mai târziu.

Veți spune că sexul nu e totul și că unii vor apropiere umană. Sunt de acord, dar ăia care vor apropiere umană nu cerșesc atenție și confirmare de la femei. Ăia spun ce gândesc și lasă apropierea să vină din confluența celor două personalități care interacționează. În nouă cazuri din zece, primul lucru pe care îl vrea un bărbat de la voi este trupul și, dacă spune altceva, minte de crapă icoanele din bucătăria neveste-sii. Cazul zece din zece e ăla de la mica publicitate: caut nevastă gospodină, să nu fie grasă, nici bătrână, să fie cuminte, să nu vorbească urât, să aibă sâni mari, să știe a îngriji copii, să fie virgină și cu salariu mare.

Schimbările bruște de ton și perspectivă din textele mele tulbură confortul unor cititori… tulbură negarea în care trăiesc. Oamenii aplaudă în extaz atunci când fac o glumă despre cât sunt de urât, sărac sau cu pula mică, dar se supără atunci când le vine rândul să devină ținta umorului. Toată lumea are o imagine mentală de apărat, are aparențe de salvat și minciuni de rostogolit astfel încât să-și suporte condiția. Ori condiția umană nu este totdeauna suportabilă, oricâte minciuni ne-am spune. Aici nu cântă goarna narcisismului care trebuie să-mi trâmbițeze mie calitățile cât mai clar. Eu vă arăt și urâțenia sau slăbiciunea din mine. E distractiv să te uiți la năruirea altuia și să te minți că tu ești bine comparativ, dar nu mai e așa amuzant când trebuie să recunoști și tu că ai probleme.

Eu n-am o imagine de apărat. Va trebui să mă credeți pe cuvânt când vă spun că am o pulă foarte urâtă. Nu sunt nici cool. Majoritatea oamenilor pretind că sunt nebuni ca să pară diferiți. La mine nebunia e o luptă continuă cu mine. Nu-i nimic cool în asta. Ca adult semi-lucid, cred cu tărie că a fi cool e cea mai joasă treaptă pe care ai vrea să fii vreodată. Cool e pentru oameni fără personalitate care se tem să nu fie izolați de către alți oameni fără personalitate. Dacă te cațări pe valurile momentului, ideile și simțirile tale își pierd valabilitatea de îndată ce trendul respectiv s-a potolit. Toate trendurile dispar și revin ciclic, iar personalitatea ta devine la fel de fluidă și nedemnă de băgat în seamă.

Eu doar exist. Beau la masă cu toate culorile urâte ale vieții. Mă simt la fel de confortabil într-un birt la cinci lei suta, ca și la teatru. Îmbrățișez urâtul, mă pup cu bătrânețea pe gură, cânt cu bețivii la bodegă, fac glume de porc la masa cuțitarilor, nu mi-e frică să joc pe manea. Prefer să sorb momentul așa cum este și să nu-mi pese de revoltele inventate ale celor care împart viața în categorii mai ușor digerabile din punct de vedere estetic. De-aici vine otrava și revolta, masculinitatea atent simulată. Oamenii vor instinctiv să te identifici cu ei și cu valorile lor. Vor să scrii ce-i face pe ei să se simtă bine. Vor să le dai armele cu care să-și apere imaginea cât mai ușor.

Dacă obișnuiești turiștii cu un nivel de confort, se opăresc repede când virezi de la programul obișnuit de otravă aparentă și te duci într-o zonă emoțională care le generează disconfort. Bărbații trăiesc într-un paradox emoțional-cognitiv în care societatea îi critică pentru lipsa de sensibilitate și profunzime, dar îi batjocorește atunci când dovedesc sensibilitate și profunzime, considerând că nu sunt puternici. Slăbiciunea reală vine din ce faci, nu din ce simți, dar mulți fac confuzie și insistă să știți cât sunt ei de bine ancorați. Critică guraliv pelteaua și siropul, pedepsesc slăbiciunea și atacă diferitul pentru că e o țintă ușoară. E ceva dezgolit ce poate fi înțepat fără efort pentru că nu are armură și îi face să se simtă mai bine despre ei. De-asta e ușor să faci mișto de homosexuali, de Fuego, de Poptămaș, de Leru-i Ler, femeia cu barbă de la Eurovision și chestii de-astea. Sunt ținte ușoare care pot confirma masculinitatea frustraților… sau ce cred ei că e masculinitate.

Oamenii slabi adoră țintele ușoare și se enervează foarte rău atunci când țintele respective nu cad. Mulți sunt preocupați să trăiască vieți limitate atât fizic cât și emoțional. Preferă să privească totul din nișa lor de confort. E mai simplu să te minți decât să cauți în durere și să constați că ai vulnerabilități sau profunzimi pe care nu le stăpânești. De-aici vin reacțiile alea: ”Scrii pentru toate nefututele și pentru toate menopauzistele. Sunt texte de labagiu frustrat! Recunoaște că ești homosexual!”. Mă amuză pentru că secțiunea demografică a paginilor mele arată că publicul se împarte în 57,4% femei și 42,6% bărbați. E ok, nu mă supăr, puteți face crize în continuare, chiar și atunci când vă jurați că nu citiți ”texte de homosexuali” sau ”de pizde proaste”, articol după articol. Nu cred că am adunat eu toți homosexualii la mine pe pagină și, dacă sunt aici, salutare băieți! Nu exclud niciodată posibilitatea de a mă îndrăgosti de un bărbat, dar până acum nu m-a atras niciunul din punct de vedere fizic. Sunt însurat, dar rămâneți pe-aici, că nu se știe niciodată cum mă părăsește nebuna de ajung să mă sufoc cu un mădular pe gât și două puli în cur în același timp! Din câte am înțeles asta se numește poziția arhiepiscopului… .

Nu mi-e rușine cu ceea ce scriu, iar ineficiența tacticilor de shaming frustrează. Da, uneori scriu texte pentru ”pizde”, alteori scriu pentru moși și babe. Uneori sunt labagiu frustrat, alteori sunt de-a dreptul nefutut. Uneori scriu din calitatea de bețiv sentimental, alteori din calitatea de depresiv de cursă lungă. Da, sunt un bărbat urât și uneori slab. Da, uneori mi-e frică de viață, alteori de sexualitate. Scriu din calitatea de ignorant, de imbecil, de fariseu sau suferind. Sunt aceleași trăiri pe care le are absolut toată lumea, diferența e că eu mi le recunosc și le aștern dezordonat pe hârtie. Am întrebări despre mine și mi le pun. Nu-mi plac răspunsurile întotdeauna, dar astea sunt. Scriu pentru mine, cuvinte pentru oameni.

Asistați la singurul experiment de acest gen de pe internetul românesc. O culegere de ciorne pe care nu vi le-ar arăta nici un scriitor. O culegere de trăiri disparate pe care nu vi le-ar arăta nici un bărbat de frică să nu-l judecați ca bolnav sau inadecvat. Așa că sunteți bineveniți… și tineri și bătrâni, puternici sau slabi, bărbați sau femei. E o pagină ca un sifon înfundat în mâzga căruia găsim tot ce nu vor oamenii frumoși să ne arate – latura cealaltă a umanității. Oamenii nu mă ceartă pe mine. Se ceartă pe ei.

Textul ăsta e atât de lung și plictisitor încât nici eu nu l-am corectat până la sfârșit… .