Drama bărbatului enzimatic

Orice bărbat însurat cunoaște dinamica de cuplu și etapele prin care trebuie să treacă orice incident de la născare pân’ la rezolvare. Spre deosebire de 112, bărbatul însurat are mereu protocoalele bine stabilite și puse la punct. Nu se poate abate de la ele. Protocoalele lui sunt soacra și soția.

Spre exemplu, în familie apare o problemă relativ minoră: motanul necastrat s-a pișat pe fotoliu. Drumul problemei către rezolvare decurge conform protocolului:

Bărbatul remarcă: ”Băga-mi-aș pula, m-am așezat pe ud!”
Femeia nervoasă: ”Zi ce-ai vărsat? Ești mai rău ca un copil!”
Bărbatul enervat: ”Numa’ eu puteam să vărs sau să murdăresc ceva în casa asta! Aparent, mereu trebuie să fie vina mea!”. Bărbatul duce degetele la nas, miroase și tușește scârbit: ”Uite că de data asta m-am pișat pă mine! Ți-am făcut-o special! Pe fotoliile cadou de la mă-ta mare!”
Femeia, mirosind și ea degetele: ”Pfff, motan! Lasă, dragă, că se curăță! Nu te mai aprinde așa!”
Bărbatul: ”Păi cum să nu-mi sară ciobu’ dacă tu mereu dai vina fără să știi ce vorbesc???”
Femeia: ”Păi dacă ești făcut din mâini stângi și picioare de lemn, io ce să-ți fac!?! Am crezut că ai vărsat bere, ceva!”
Bărbatul: ”O dată în viață mi-a scăpat și mie oala de ciorbă pe jos și ți-a rămas gravat cu laseru’ pă memorie!!! O să mi-o scrii pe piatra de mormânt… ! Aicea zace mitocanu’ care a vărsat singura ciorbă de fasole din Univers, de ne-a răpus foamea, nemâncați pentru eternitate!!!”
Soacra, ca pentru sine: ”Da’ și cât am frecat în urma ei… .”
Bărbatul: ”Mamă… nu te băga!”
Soacra: ”Nu mă bag, mămică… .”
Femeia amuzată: ”Dacă ai degetele rare!?! Două așa și-unu’ pe colea, de nu ești în stare să ții o ciorbă! Hai, gata, să trecem peste… . Se curăță!”
Bărbatul, mai calm: ”Nu se curăță mirosul de urină din tapițerie, trebuie să cumpărăm o soluție enzimatică specială!”
Femeia: ”Enzimatic pe dracu’… !”
Soacra: ”Enzimatic pe dracu’! Lasă, mămică, că dăm cu apă și cu oțet și se duce!”
Bărbatul: ”Mamă… nu te băga!!!”
Soacra: ”Nu mă bag, mămică… .”
Femeia: ”Dăm cu oțet!”
Soacra: ”Imediat se duce… !”
Bărbatul: ”Vomit de la mirosul de oțet și oricum nu funcționează! Dai degeaba! Mai rău pute.”
Femeia: ”Funcționează!”
Soacra: ”Cum să nu funcționeze, măi mamă!?!”
Femeia: ”Hai, lasă-ne că ne descurcăm noi!”

Bărbatul tace și iese bombănind din cameră. Se sprijină oftând pe tejgheaua din bucătărie unde își aprinde o țigară și mai desface o bere. Femeile se apucă să spele fotoliul cu oțet. Peste domiciliu se așterne liniștea întreruptă doar de zgomotele bureților cu oțet care freacă tapițeria. Dintr-un loc necunoscut își face apariția și motanul vesel care își amintește că bărbatul este omul lui preferat și începe să i se plimbe printre picioare, cerându-se în brațe. Bărbatul mormăie încruntat: ”Dacă-ți curentez una peste moaca aia de imbecil, te dresez să tragi și apa după ce te-oi pișa!”. Motanul întrebător: ”Mau?”. Bărbatului îi trece supărarea și ridică motanul cerșetor în brațe. Acesta începe să-i miroasă curios berea din cealaltă mână. Momentul de tandrețe este întrerupt de mirosul insuportabil care a împânzit toată casa. Bărbatul dă buzna în sufragerie, cu motanul vesel la subraț. Tace și le privește insistent pe cele două femei, încercând să-și suprime senzația de vomă. Fotoliul miroase ca și cum o pisică s-ar fi căcat într-un lighean cu oțet în care și murise.

Femeia trage concluzia: ”Nu merge!”
Soacra îngrijorată: ”Nu știu ce să-i fac… .”
Femeia: ”Trebuie o soluție specială, ceva!”
Soacra: ”Soluție specială cu oțet!”
Femeia: ”Nu cu oțet, mamă, soluție specială de curățat. Formulă pentru animale… !”
Soacra: ”N-o fi fost oțetu’ bun? Să fie expirat?”
Femeia: ”E oțet, mamă, ce să se strice la el?”
Soacra: ”S-o fi acrit… a pierdut efectu’.”
Femeia: ”Nu! Deci, clar trebuie o soluție specială că pute rău.”
Bărbatul: ”Nu cumva trebuie o soluție enzimatică specială pentru urină de animale?”
Femeile împreună: ”Păi și de ce dracu’ n-ai zis pân’ acuma??? Ne-ai lăsat să frecăm astea ca proastele pe-aici? Am împuțit toată casa cu oțet din cauza ta!!!”

Bărbatul e la capătul răbdării. Pune demn sticla de bere pe măsuță și lasă motanul în fotoliu. Acesta miroase pata și dă să se mai pișe odată exact în același loc. Femeile urlă în cor: ”Nuuu!!! Paștele mă-tii de jigodie!!!”. Motanul se întoarce șocat către sursa urletelor și se uită mirat în ochii bărbatului, ca și cum ar cere sprijin moral. Bărbatul se uită la femei, se întoarce către motan și rostește duios: ”Pișă-te unde vrea pula ta, băiatu’ tatii!”. Cu aceste ultime vorbe, face stânga împrejur și iese din apartament trântind puternic ușa de la intrare. Pe drum se întâlnește cu un prieten care îl deturnează către o bere la terasă. Acesta îl ascultă plin de compasiune și înțelege perfect situația pentru că și el este însurat. Bărbatul: ”Pe mine nu m-ascultă nimeni în casa aia, băi frățioare! Cred că, și dacă aș urla că mor, ar veni muierea să țipe la mine: ”Mori? Pe dracu’ mori! Las că vine mama imediat și te dă cu oțet!”.”.

Se face noapte târziu și bărbatul însurat pleacă agale către casă. Vântul adie ușor. S-a mai liniștit și oftează relaxat în răcoarea nopții de vară. Descuie ușa și pătrunde încetișor în semiîntuneric. Femeile zac pe canapea și se uită la televizor cu lumina stinsă. Omul se descalță, ia motanul în brațe și dă să plece către dormitor.

Femeia sarcastică: ”Măcar te-ai întors cu soluție?”
Bărbatul: ”Las că dă mă-ta cu oțet și se duce!”
Femeia: ”A dracu e carnea și pă tine… !”
Soacra: ”Hai, mămică, nu vă mai certați că mai încercăm mâine odată!”
Femeia: ”Mamă, nu te băga!!!”
Bărbatul se răstește înfrînt din dormitor: ”Te iubesc… !”
Femeia se răstește sarcastic din sufragerie. ”Și eu te iubesc!”
Soacra înduioșată: ”Așa, mamă, să vă iubiți… !”
Amândoi se răstesc la unison: ”Mamă, nu te băga!!!”