Intelectualii respinși la bacalaureat
(partea a doua)

După cum spuneam în partea întâi, rezultatele de la bacalaureat erau previzibile și se datorează unor generații de porci mediocri care a fătat o altă generație de porci submediocri, care a fătat alta… și tot așa. Au adaptat sistemul la ei și la incompetența lor și au administrat cum au putut.

Victor Lungu, redactor șef la Ziar de Cluj, îmi povestește că perioada 2007 – 2019 a văzut trecerea a 17 (șaptesprezece) miniștri ai Educației. În anul 2007, prin băncile școlilor din România se perindau aproximativ 250.000 de copii. În 2019 doar 85.724 promovau bacalaureatul. ”Aceasta este rata de „eficienţă” a acestei generaţii: 37,27% – cea a absolvenților de BAC, raportată la numărul de boboci care pășeau cu încredere în curțile școlilor în anul 2007! Dincolo de raportările triumfaliste ale Inspectoratelor Școlare, 62,7% dintre elevi, adică 3 din 5 copii care au început școala acum 12 ani, nu au ajuns să o termine, sau nu și-au luat Bacalaureatul în sesiunea iulie 2019. Adică, statul român, prin intermediul politicilor celor 17 miniștri ai Educației și Învățământului și-a bătut joc “gratuit” (în realitate pe banii noștri) de 144.276 de copii și de părinții acestora.”

Mă întreb ce reforme se pot implementa când miniștri nu stau suficient în funcție nici cât să li se răcească cafeaua? Numărul ăsta nu poate fi o coincidență, deja e rea voință sau am putea să-i spunem subminarea educației naționale – Trădare. Într-o perioadă mai întunecată a istoriei ai fi fost împușcat pentru astfel de performanțe în guvernarea țării. Astăzi vinovații sunt mereu de negăsit, mereu în altă parte decât la putere.

Am putea să-l credem pe marele Adrian Papahagi, reputat profesor, conferențiar și politician, care a declarat că: ”Un copil dintr-o familie bună (adică cu doi părinți iubitori și capabili să îi asigure viața și educația) nu își ratează bacalaureatul. Nu blamați în primul rând școala, ci dezintegrarea familiilor! Prima politică în materie de educație este întărirea familiilor. Acolo, în familia aia ridiculizată de propaganda stângistă e secretul.”.

În primul rând aș vrea să remarcați exprimarea nătângă a unui om care PREDĂ într-o universitate. În al doilea rând, având în vedere că procentul de promovare la bacalaureat a fost de 63,7%, rezultă că părinții a 36,3% dintre copii sunt de vină pentru eșecul acestora la examen. Atitudinea clasică de intelectual de tip fumigenă. Nu poate nega nimeni corelația directă între un mediu familial sănătos și performanțele școlare ale copilului, dar am mari îndoieli că 36,3% dintre copii trăiesc în medii familiale atât de toxice încât să nu poată trece un examen.

Eu credeam că prima politică în materie de educație este reforma sistemului educațional și reclădirea lui pe criterii de performanță, dar se pare că nu vă iubiți copiii, de-aia vă ies analfabeți funcțional din școală. Nu pentru că o parte din profesori sunt analfabeți funcțional sau pentru că nu sunt în stare să facă o programă coerentă de pe urma căreia să nu-ți vină să-ți tai venele. Chiar și dacă ar fi așa cum spune Adrian Papahagi, sistemul ar trebui să înțeleagă acest aspect și să-și adapteze metodele la copiii cu situații familiale precare. Este clar pentru toată lumea că trebuie suplinită educația deficitară de acasă, că avem nevoie de o abordare care să se adreseze și copiilor cu tulburări în familie sau care trăiesc în sărăcie.

Problema lui Papahagi este aceeași pe care o au majoritatea intelectualilor de sinecură. De la Academia Română, ICR și până la Institutul de Studii Avansate pentru Civilizația Levantului și Tăiat Frunze Câini, toată lumea se ocupă cu reducționism ideologic și pseudo-intelectualism de amăgit babete la piață. Își dau salariile între ei, își dau premiile între ei, își dau funcțiile între ei și se ling unii pe ceilalți în ureche până încep să creadă că sunt foarte inteligenți. Pe urmă, când îi lasă șefii liberi pe Facebook sau la televizor, fără roțile ajutătoare de intelectual, scriu panseuri demne de perlele de la bacalaureat.

Bineînțeles că sunt și excepții. Nu le cunoaștem noi pe toate pentru că nu se chiloțăresc pe internet și nu fac schimb de flegme în public. Intelectualii autentici au darul acesta de a fi modești, raționali și de a nu-și arăta vulva înroșită de abuz la fiecare scandal. Nearătându-şi vulva, nu atrag atenția persoanelor potrivite care să le poată propulsa în zone de influență. Iar noi… noi rămânem pradă intelectualității cu care ne-am obișnuit deja. O curvă bolnavă care se machiază strident și se dezgolește excesiv. De la distanță arată aproape bine, dar dacă o privești de aproape, te înfiorează.

Cel mai bine a zis-o Gabriel Liiceanu – un renumit scriitor, filosof și intelectual român – adresândui-se lui Băsescu: ”Aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, intelectualii lui Băsescu, ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră. Altfel spus, că timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim!”.

A se observa din nou exprimarea demnă de orice Zaharia Trahanache al culturii române: ”O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”. Ai fi zis că filosoful a turnat-o la modul ironic, sarcastic, sarcasmagoric… dar Băsescu tocmai îi lipea o medalie în piept și Liiceanu se gudura tot într-o veselie. Cu Ordinul Steaua României în Grad de Pișicher, Liiceanu se rezolvase definitiv. Ce mai conta un pupic dulce? Într-adevăr, fostul președinte al României se ridică la înaltele standarde culturale ale intelectualității române, la ștacheta unor oameni de talia lui Liiceanu, o ștachetă pe ca o și ia în freză de fiecare dată când ține cursuri de democrație pe Facebook.

Traian Băsescu este un intelectual de calibru, un reputat uischiolog român de origine atent controlată, VSOP, care a purtat România pe noi culmi ale cugetării post-moderniste. Printre cele mai erudite lucrări ale sale se numără: ”Cum se mamelește Constituția astfel încât să nu se trezească”, ”Cine sare noaptea gardul de la Cotroceni, mănâncă chiftele cu Elena Udrea” și de acum celebra ”Nicio pădure verde fără mafie portocalie”. Nimeni nu reprezintă mai bine intelectualitatea românească decât Băsescu. Aș putea spune că e mai bun și decât fostul președinte Emil Constantinescu, un monstru sacru care și-a aranjat cariera definitiv punând bazele Institutului pentru Studii de Frecare a Levantului pe bani publici.

Ăștia sunt vierii care rânesc în brazda culturii din România. Ăștia sunt sculptorii viitoarelor generații de profesori. Ce pot să învețe copiii de la ăștia, în afară de cum să-și înjunghie valorile în spinare? Spălători de cadavre politice, farisei îmbuibați, tribuni schizofrenici, mediocri plictisitori, cameleoni, dacopați, dezechilibrați hormonal sau proști de-a dreptul… ăștia dau direcția și deturnează involuntar destinul unei națiuni. Nu trebuie să uităm că marea majoritate a intelectualilor autentici a căzut pradă epurării comuniste de după 1945. A fost înlocuită cu lachei obidiți, javre oportuniste și slugi docile care au muncit din greu pentru rezultatele de azi.

După jumătate de secol de comunism, de sfertodocți captivi într-un fel de iobăgie culturală și dependenți de ciozvârtele de la masa politicului, intelectualitatea românească a pierdut enorm și va renaște foarte greu. Vă garantez că nici măcar 63,7% din intelectualii de acum nu ar trece examenul de bacalaureat… așa că nu fiți foarte supărați pe copii.

Sfârșit

(revin la programul normal de glume cu deget în cur)