Manifestul extremistului dintre voi

Credeam că îmi iubesc soția și mama, că îmi iubesc prietenele și îmi respect colegele, dar societatea m-a învățat că-s misogin și abuzator. Credeam că am trăit în bună pace și înțelegere cu toți vecinii mei, dar am aflat că sunt xenofob. După ce am lucrat alături de minorități, după ce ne-am îmbrățișat, am dansat la petreceri și-am plâns împreună, progresiștii mi-au explicat că nu pot fi altceva decât rasist. Sunt alb, n-am nici culoarea, nici sexul, nici vârsta și nici cuvintele potrivite la mine.

Când credeam că sunt moderat, mi s-a comunicat că sunt extremist și când credeam că sunt agnostic, mi s-a spus că sunt habotnic. Când am votat cu progresiștii, aceștia mi-au spus că sunt un troglodit infect. Când credeam că sunt captiv în sărăcie și mă zbăteam ca un nebun să-mi îngrijesc familia, am fost certat că sunt privilegiat și că ar trebui să tac. Sunt extremist și nu mai am ce-i face. Sunt declarat pierdut de o societate care vrea să mă lase în urmă, fără să realizeze că circulă pe contrasens și se întoarce în trecut.

Trăim într-o paradigmă greșită și aș îndrăzni să spun că trăim într-un univers paralel de noi înșine. Un univers inversat, divorțat de esența umană, separați de rațional, dar și de sufletesc. Problema nu mai e demult stânga sau dreapta. Lupta nu mai e între conservatori religioși și agnostici sau atei. Nu este despre socialiști sau liberali. Nici măcar despre PSD sau USR+. Este o luptă pentru dominație dincolo de toate astea, un război pentru sclavie ideologică, pentru monopol global, captivitate perpetuă și paralizie socială. E o luptă pentru control și dominație totală care nu ține cont de ideologii, de apartenențe sau de credințe pentru că nu izvorăște din sfera politicului sau filosoficului. E o mișcare ce izvorăște din sfera unei economii mondiale deturnate și căpușate, din zona avariției, a lăcomiei și a celor mai sinistre trăsături umane.

Trăim vremuri imposibile. O mână de oameni dețin mai multă avere decât jumătate din populația planetei și sabotează ascensiunea socio-economică a tuturor celorlalți. Partidul Comunist Chinez e cel mai mare concern capitalist al planetei și asistăm la o renaștere a sclaviei în cea mai pură formă a ei. Toate muncile de producție sunt exportate în societăți de coșmar care își păzesc muncitorii cu arma și pun plase la geamuri ca să nu scape prin sinucidere. Produse de mii de dolari sunt făcute de copii captivi care sapă în mine sau cos jucării pe care nu și le-ar permite niciodată.

Sistemul e atât de măsluit încât normalitatea a devenit motiv de dușmănie. Dincolo de un segment de idioți folositori, pătura mijlocie devine încetișor un mit până și în cele mai dezvoltate republici, d-apoi în democrațiile tinere ca România. Oamenii își văd viețile din ce în ce mai sărăcite, orele de muncă din ce în ce mai lungi și copiii din ce în ce mai fără perspective. Aproape toate domeniile profesionale s-au trezit într-o competiție imposibilă cu sistemul de sclavi africani, indieni și chinezi pe care se bazează marile corporații. Unde nu merge cu sclavi, se importă defavorizați dispuși să lucreze pentru nimic, după care cei concediați sunt acuzați de rasism ca să nu li se mai vadă nedreptatea, ci doar nedumerirea pe fețe. Veniturile clasei muncitoare stagnează din anii 80, iar averile magnaților se însutesc. Cred că cel mai răspândit sentiment de pe planetă este deznădejdea, sentimentul că nu mai poți răzbi prin sistemul ăsta ermetic, mai ales cu uneltele pe care ți le-a vârât pe gât.

În tot acest timp, televiziunile relatează parcă de pe alte planete, despre o prosperitate complet inventată. Vorbesc zâmbind despre credite și bănci, despre acțiuni și falimente, despre deturnarea destinelor a zeci de milioane de familii. Creditul nu este prosperitate. Faptul că îți permiți o mașină în rate pe zece ani și-o casă în treizeci, nu te face clasă mijlocie sau independent financiar. E un mit al prosperității perpetuat într-un sistem global în care toate țările au datorii de sute de mii de miliarde la instituții private și fonduri manageriate de oameni care n-au fost aleși democratic. Jumătate din planeta asta e la un șomaj distanță de revoluție.

Administrațiile politice se transformă în birocrații ermetice complet ineficiente care se mărită cu marile corporații în spatele ușilor închise, iar elitele intelectuale fac ce știu ele mai bine – cochetează cu tirania. Dacă istoria ne-a dovedit vreodată ceva, acest lucru este complicitatea perpetuă a intelectualității și a dăscălimii academice cu absolut orice regim, oricât ar fi de ticălos. Nu pricepeam dragostea intelighenției de aparatul de război american, de familia Clinton, de era sângeroasă a lui Obama și Joe Biden. Pe urmă mi-am dat seama că e instinct de conservare. Asta pentru că intelighenția este prin definiție categoria cea mai dependentă de sistem și de spiritul timpului impus de elită. Ei sunt adevărații asistați social. Cei incapabili să trăiască independent sau să înflorească pe cont propriu în domenii private. Depind peste tot în lume de fondurile de stat, de burse, de bani pentru cercetare, de sinecuri sau sponsorizări de partid. Mediul academic este în sine un sistem ermetic în care părerile contrare și perspectivele diferite sunt pedepsite aspru. Nu mai poți urca în niciun sistem fără să îi juri credință ca în mafie.

De la marxism și până la nazism, niciun sistem ticălos nu s-a putut legitimiza fără intelectuali și jurnaliști mainstream. Până și în ziua de azi, cu toții se înghesuie să ia mereu apărarea establishment-ului, să iasă în față la lins mâna care îi hrănește. Se declară capitaliști, dar n-au lucrat o zi în niciun domeniu privat. Se declară iubitori de democrație, dar își predau cu ușurință drepturile în mâna statului, salută cenzura și autoritarismul. Lor le e ușor pentru că au fost la mâna altora toată viața. Nu vor să fie stăpâni peste propriile destine pentru că e prea dificil. Dacă erau capitaliști adevărați, intelectualii și jurnaliștii moderni și-ar fi văzut domeniile spulberate de irelevanță și lipsă de audiență, dar au sărit la pupat stăpâni și primit bani în căciulă. Fără magnații rețelelor de socializare, cu audiențele neinjectate de steroizi digitali, CNN ar fi falimentat demult.

Fără Trump, Fox News era o găleată de fire care nu duc nicăieri. Va deveni acum că și-a trădat babuinul care împărțea bananele informaționale în mod preferențial. Fără bani de la stat și într-o piață cu adevărat liberă, BBC era o ruină pentru guguștiuci. Euronews la fel, Antena 3 sau TVR identic. Digi 24 n-ar putea trăi cinci luni fără sprijinul celorlalte afaceri ale trustului. Dar presa clasică a reușit să-și întârzie moartea aservindu-se, îngenunchiând în fața elitei pentru îndurare, mutilând principii și ignorând deontologia. Pentru că piața nu e liberă, iar capitalismul e pentru săraci. Bogații și slugile lor sunt cei mai mari practicanți ai socialismului. Își acoperă incompetența cu fonduri de stat, la fiecare criză economică.

Lupta pentru controlul discursului al monopolurilor digitale e singura luptă care mai contează. E un atac concentrat asupra minților oamenilor, a tuturor valorilor și asupra conceptului de valori în sine. În era post-adevăr impusă de elită bărbații pot fi femei, ateismul devine credință, narcisismul devine religie, pacea devine rasism complice, copiii pot să-și aleagă sexul ca niște adulți, sărăcia poate fi bogăție, segregarea rasială poate fi anti-rasism și tirania e pentru binele societății. Restricțiile sunt libertate, discriminarea este pozitivă, creșterea e negativă și tăcerea este democrație. E lumea orwelliană în care dușmanii sunt cuvintele în sine. Nimic din ce credeți voi, indiferent de ce credeți, nu mai poate fi bine definit, iar definițiile se schimbă mereu după cum le convine. Totul trebuie să rămână abstract ca să puteți fi combătuți mereu până amețiți de tot și nu mai înțelegeți nimic. Trebuie să fiți separați pe categorii din ce în ce mai mici, până nu mai aveți nicio putere. Până când însăși noțiunea de individ dispare în ceața uitării.

Pe mine mă știți. Sunt agnostic, de centru stânga. Nu mă duc la biserică pentru că nu știu dacă există Dumnezeu, deși mi-aș dori să existe. Sunt pro-gay și aștept parteneriatul ăla civil de ani de zile pentru că vreau binele unor prieteni. Întâmplător, toți au uitat despre el, acum la bătaia generală pe ciolan, după alegeri. Nici n-o să-l vedeți prea curând repus pe masă. Sunt pentru libertatea individului mai presus de toate și consider că statul nu are ce căuta în intimitatea unui cuplu sau în reproducerea femeii. Asta nu mă face să urăsc conservatori, naționaliști sau creștini. N-am înțeles niciodată de ce sunt răi naționaliștii. Nu-i normal să vrei o țară puternică și prosperă? Nu-i normal să fii patriot? Unul din cei mai buni prieteni ai mei e ultra-conservator naționalist. Ne respectăm, ne iubim și ne contrazicem destul de des. Sunt zone pe care nu ne vom înțelege niciodată, dar pe altele am făcut progrese. Prietenia rămâne prietenie, nu are legătură cu politica.

N-am ezitat niciodată să discut cu conservatori și deseori am constatat că nu sunt nici de departe atât de homofobi sau rasiști pe cât le umbla vorba. Doar că, în lumea de azi, conservatorii sunt înfierați public și percepuți drept Satana. Dacă te uiți la televizor și pe rețele, ai senzația că creștinii sunt motivul tuturor nenorocirilor din lume. Le dau dreptate când se simt atacați… pentru că sunt. Presa globalistă și elita poartă un război mascat asupra tuturor valorilor clasice, de la conservatorism, liberalism, masculinitate și feminitate clasică, și până la noțiunea de Dumnezeu mai presus de orânduirea politică. Nu trebuie să fii creștin ca să vezi asta. Se vede cu ochiul liber chiar și din tabăra mea de agnostici plictisiți.

Nu mai există cale de mijloc. Cei care controlează discursul au stabilit că nu mai aveți voie să vă încadrați decât într-una din cele două categorii acceptabile – dușmani și victime. Altă posibilitate nu mai există, iar pentru a putea fi primiți la victime trebuie să respectați niște condiții foarte stricte. Dacă sunteți gay, nu sunteți niciodată suficient de gay. Trebuie să fiți și trans și, dacă sunteți trans, trebuie să fiți și pro-islam sau să votați cum vi se ordonă de către eroii diversității din marile companii. Chiar dacă fundamentalismul islamic este un pericol pentru absolut orice orânduire socială bazată pe pace și toleranță, chiar dacă rămâne singurul sistem care își omoară femeile cu pietre, nu puteți fi feministe dacă un iubiți islamul. Trebuie să fiți fluizi, chiar dacă nu vă identificați ca atare, suficient de fluizi și diminuați încât să credeți că dacă nu vă subjugați sistemului, veți deveni victime. Trebuie să fiți și anticreștini, chiar dacă credeți, să vă asumați aceste disonanțe cognitive și să trăiți bezmetici, fără valori sau idei proprii.

Trebuie să fiți și cu Antifa și BLM. Trebuie să acceptați violența și comportamentul antisocial. Trebuie să semnați o adeziune din ce în ce mai stufoasă și mai greu de digerat ca să nu intrați în cealaltă categorie, la dușmani. Dacă intrați la dușmani, se poate orice… să rămâneți fără platforme, fără serviciu sau fără alte drepturi. Nu-i niciodată suficient progresism pentru că nu e niciodată suficientă subjugare. Oricât de roșii v-ar fi carnețelele, poliția ideologică maoistă poate găsi trădători oricând, oriunde. Revoluțiile ideologice nu se pot termina niciodată pentru că revoluționarii n-ar mai avea din ce să trăiască pe timp de pace. Liniștea nu e profitabilă, iar oamenii care gândesc fără frică sunt greu de stăpânit. Puteți crede asta, sau puteți crede că Disney, Facebook și Google sunt cu adevărați interesați de feminism sau de minorități sexuale. Cel mai mare client al Disney e China comunistă care încarcerează gay și-n ziua de azi. Când îmi țin corporatiștii prelegeri despre progresism, fac icter mecanic.

Putem să nu ne înțelegem pe detalii, creștini cu atei, hetero cu gay, conservatori cu progresiști… e irelevant ce suntem fiecare. Cu toții suntem atacați la fel, de același aparat ticălos care a înțeles că diminuând individul și abstractizând adevărul poate distruge coeziunea socială și stinge orice rebeliune. Extremismul se naște atunci când oamenii normali nu mai au voci și nu se mai pot înțelege cu puterea. Când nu mai au uneltele necesare pentru supraviețuire și dialog. Ori elita nu mai dialoghează cu oamenii nicăieri pe glob. S-a închis în spatele unor burse ermetice, printează bani cu nemiluita și exportă datorii către săraci.

Sunt convins că, în următorii ani, linia dintre normali și rebeli va dispărea. Se va șterge delimitarea dintre stânga și dreapta, așa cum au șters ei forțat linia între liberali clasici sau neo-conservatori și naziști. Vom vedea o nouă generație de ”teroriști” aliați, fără nicio ideologie identificabilă, și gay, și creștini, albi și negri, femei și bărbați. Suferința, sărăcia și foamea pot deveni un factor de coeziune mai puternic decât orice ideologie. Tirania și nedreptatea poate uni mai multe culturi sub același steag. De asta se tem când sugrumă internetul, presa mondială și economiile lumii, dar sunt prea lacomi ca să se oprească. China e prea profitabilă pentru magnații libertății din Vest, iar în politică oamenii sunt prea ușor de cumpărat. Oricum, în Vest s-a depășit zona de dialog politic atunci când a câștigat Trump și toată elita și-a pierdut mințile, iar la noi s-a dus pe pustiu după ce toate partidele s-au dovedit a fi aceeași psihopatie.

Continuând pe panta inevitabilă a lăcomiei, vor reuși să radicalizeze oameni care astăzi par imposibil de radicalizat. Vor reuși imposibilul – să unească oameni imposibil de unit acum un deceniu. Vor făta o nouă formă de terorism cât se poate de alb, de educat și de middle class. Vor fi oameni care ziua vor lucra cuminți și vor părea cât se poate de calmi și terni, iar noaptea se vor aduna să atace servere de mari corporații. La soare își vor crește copiii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar la întuneric vor sabota slugi corporatiste și vor disemina informație pe ascuns. Pentru că creștinii și agnosticii nu-s suficient de idioți încât să se sinucidă cu explozibili. Știu că atacul cu precizie la banii psihopaților doare mai tare decât o bombă dată peste nevinovați. Tot vă aud că violența nu rezolvă nimic. Sunteți proști. Toate țările de pe planetă există exclusiv datorită violenței. România există pentru că s-a luptat pentru ea. America la fel. Teroriștii vechiului regim sunt întotdeauna eroii noului regim. Thomas Jefferson spunea că, din când în când, copacul libertății trebuie udat cu sângele tiranilor și al patrioților. Poate de aceea urăsc ăștia istoria și vor s-o cenzureze tot timpul.

Am votat conștiincios, am plătit taxe și mi-am făcut datoria cetățenească. Am respectat oameni și drepturi, o voi face și de-acum încolo, dar sunt sugrumat de corupție. Mă sufocă de treizeci de ani un aparat demonic care m-a mințit că sunt ultima generație de sacrificiu, dar că copiii vor trăi mai bine. Am semnat contractul ăsta și l-am înțeles, dar copiii nu trăiesc mai bine. Nici bătrânii, nici creștinii, nici minoritățile etnice sau sexuale. Mă torturează nervos un sistem care mi-a promis că toți vom fi tolerați și acceptați, dar îmi spune în fiecare zi că nu mă poate tolera pentru că orice aș face nu e bine. Sărăcia mea e vina mea, suferința femeilor e vina mea, rasismul e vina mea, mizeria umană e vina mea, familia e flămândă din vina mea, PSD e vina mea, USR e vina mea… totul e vina mea.

Sunt acuzat că nu înțeleg economie, că nu votez corect, că sunt troglodit, că sunt intolerant și abuzator, că nu respect regulile, dar nicio regulă de joc nu e valabilă decât pentru mine. Restul joacă după cum le place. În timp ce eu sunt îmbrâncit pe scara economică de două crize mondiale, averile liderilor mei se înzecesc. Mi se comunică în fiecare zi că sunt irelevant. Unde credeți că duc toate astea, dacă nu la extremism? Cum pot ajunge oamenii din nou la relevanță? Cum putem trăi pașnic într-o societate care are irelevanți? Mi-e teamă că într-o zi o să reveniți speriați la mine să vă apăr, dar mă veți găsi pe reduta cealaltă, la nebunii care nu sunt dispuși să renunțe la principii pentru noul iPhone 70 și 5% mărire de salariu. Mi-e teamă că irelevanții de azi își vor recăpăta relevanța cu sticle incendiare și procese demne de tribunalul lui Robespierre. De asta mă tem cel mai tare. E un drum pe care bătrânii noștri au mai fost odată și ar fi trebuit să învățăm din dramele lor. Istoria se repetă din cauza proștilor care n-o cunosc, dar insistă mereu s-o schimbe.

Da, știu că textul e lung. Alfabetizați-vă, în pula mea! Nu vă mai luați opinia din titluri, că așa vă treziți cu Brexit-ul la ușă și în poala unuia ca Trump.