Martor la desfacerea lumii

Micuțul fără un picior înainta greoi, fără o destinație precisă. Șchiopăta apăsat prin praful umed, lăsând dâre adânci în urma lui. Prin pâcla cenușie a peisajului bacovian răzbăteau câteva picături de ploaie toxică ce aduceau din nou îngrijorarea în inima localnicilor. Cel mic se scărpina din când în când la ciot, ca și cum l-ar fi mâncat într-un loc fantomă la care nu mai putea ajunge.

În depărtare, o lume mult mai bogată arunca cu obrăznicie umbre lungi peste comunitatea lor clădită din molozul și rebuturile aruncate de aceasta. Obiecte uitate, iubite și îngrijite odată demult, împodobeau acum mica lor colonie ignorată de lume. Pe cărările noroite umblau trecători emaciați, fiecare dintre ei transfigurat de grija zilei de mâine. Era o procesiune de suflete distruse care uitaseră cui aparțin și râneau tăcute în ordura umanității. Căutau cu disperare să subziste și mâine, nici ele nu mai știau de ce.

Ploaia se întețise și parcă ascuțea voit tăișul vântului. În teatrul ăsta ambulant, ridicol, păpușile deznădăjduite își târșâiau picioarele desculțe ca într-un spectacol organizat de batjocura unui regizor sadic. Viața încerca să răzbească timid printre siluetele asimetrice ale construcțiilor încropite, fără pricepere, din deșeuri. Sub cerul plumburiu domnea noroiul și umezeala. Sub oblăduirea lui putrezeau laolaltă resturile civilizației și ultimele crâmpeie de viață dependentă de gunoaiele ei.

Pe o movilă de pământ un bătrân împărțea înțelepciune și câteva bucățele de prăjitură mucegăită. Micuții păreau mai degrabă preocupați de cei câțiva dumicați râncezi, decât de povestirile lui irelevante. Cei mici smulgeau fărâmele cu frică și fugeau ca și cum ar fi vrut să le fure cineva. Bătrânul încerca să-i ademenească. Voia să mai stea și el de vorbă cu cineva. Avea de spus și n-avea cui. Ar fi plâns, dar nu mai avea lacrimi.

Micuțul fără un picior se opri în dreptul bătrânului și, după o clipă de cugetare, se trânti ostenit pe movilă. Bătrânul își întoarse atenția către el, bucuros că cineva vrea în sfârșit să-i asculte povestea. Gesticula imprecis, dar nu auzeam ce spune. Părea să cânte o jale, un vers de dor despre o lume pe care aproape o uitase. Cel mic privea pierdut spre orizont, părea să lăcrimeze dintr-o poveste în care se născuse prea târziu.

De undeva din depărtări, privirea micuțului fu atrasă de o sclipire intensă de lumină. Încremenise. Agitația plozilor care se ciondăneau pe firimituri fu întreruptă brusc de un val inexplicabil de încordare. O liniște tulburătoare se așternu peste tabloul întunecos și dezolant. Vântul tăcuse, iar ploaia rămăsese suspendată în aer ca și cum ar fi fost blocată în timp. Micuțului îi era teamă să mai respire. Era captiv în lumina sinistră și apăsat de liniștea momentului. Părea că așteptă de secole să se întâmple ceva.

Din ceruri explodă o lumină orbitoare însoțită de un vuiet infernal cum nimeni nu mai auzise vreodată. Zgomotul asurzitor acoperi urletele localnicilor cuprinși de panică. Pământul începu să se cutremure îngrozitor. Toți alergau care încotro, doar cel mic și șchiop rămăsese nemișcat. Privea către urgie cu demnitatea unei maturități pentru care era mult prea tânăr. Lumea lor se spărgea în bucăți și se ridica apocaliptic la ceruri odată cu locuitorii care se agățau disperați de ultimele fragmentele plutitoare. Fața micuțului se lumină dintr-o dată. Văzând că valul de distrugere se apropie vertiginos, iar lumea lui devenea cu fiecare secundă tot mai mică, micuțul se scărpină ușor la ciotul piciorului pierdut și răsuflă ușurat: “În sfârșit!”. O clipă mai târziu fu absorbit de urgie, iar sufletul lui împăcat se pierdu, diluat în lumina orbitoare.

În urma lui nu rămăsese nimic. Nici dârele din praf, nici cântecul, nici lacrima, doar cerul plumburiu, ploaia măruntă și liniștea de dinaintea facerii lumii. Aplecată deasupra Universului și pulverizând necontenit cu soluție de curățare, Dumnezeu exclamă cu satisfacție: ”Ai văzut, iubi, ce era colo? Cât era de greu să dai cu aspiratorul în spatele canapelei? Ne mâncau carcalacii că ești tu putoare… !?!”

(ciornă)