Moartea
lui Ion Iliescu

Are rost să vă spun că nu-i normal să așteptați cu sufletul la gură moartea lui Ion Iliescu? N-are? În primul rând, dacă sunteți creștini, învățătura zice că nu-i ok să vă doriți moartea nimănui. Acum Iliescu are de împărțit cu Dumnezeu, la judecata cerească, dacă de prima și a doua instanță a scăpat definitiv. Nu-i normal să păcătuiți cu gândul. Adică puteți să vă doriți moartea lui Joffrey ăla din Game of Thrones, din telenovela aia de hipsteri… care cred că nu e o telenovelă ordinară scrisă de puberi infatuați, doar pentru că nu apare sclava Isaura și nu plâng văduvele în portugheză. Ăla e imaginar, așa că puteți să-i urați de toate alea. Într-un fel și Iliescu e imaginar, dar asta e o discuție mai complicată pentru care nu avem timp acum.

Dacă sunteți atei, ca domnul Iliescu, tot nu ar trebui să vă bucurați că mai are un pic și schimbă canalul pe Radio Moscova, circa 1953. Asta pentru că genul ăsta de oameni nu merită să vă încărcați voi negativ și să vă stricați zen-ul. Pentru fiecare dintre noi s-a inventat cineva care ne vrea răul așa că, în timp ce voi mângâiați pisica la așternut, există întotdeauna un imbecil care nu poate trăi de viața voastră. Toți suntem un Iliescu real sau închipuit pentru cineva. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Iliescu e ateu pentru că așa dictau principiile marxist-leniniste de pe vremea lui. Prima luptă a bolșevicilor a fost cu vechile tradiții, cu burghezia și cu religia pe care ei o considerau un mijloc de manipulare a prostimii. Nu că n-ar fi, dar între bolșevism și religie, aș fi preferat religia. Ba nu! Tort! Aș fi preferat tort.

Eu sunt agnostic pentru că nu am dovezi concrete că Dumnezeu există sau nu, deci nu sunt în măsură să conving pe nimeni de nimic, iar voi sunteți creștini, musulmani sau mai știu eu ce pentru că știți exact cine bate de pe partea cealaltă a tavanului. E ok. Trăim pe niveluri diferite de certitudine. E o scară a măgarului în care agnosticul se află pe treapta de la mijloc, în poziția perfectă din care să-și ia scuipați de la toate celelalte trepte. Așadar, pe credincioși îi așteaptă doamna cu coasa, pe Iliescu îl așteaptă doamna cu secera și ciocanul, iar pe mine sper să nu mă aștepte nimeni. Eu vreau un neant numai al meu în care să nu fie nimic. Accept să vină nevastă-mea din când în când să facă curat, dar atât. Chiar dacă e neant, tot găsește ea ceva în neregulă. Mi-e că mută iar toate neanturile de nu mai găsesc nimic.

Singura certitudine pe care o am este că nu există dreptate pe lumea asta. De fapt, nu! Singura certitudine pe care o am este că nu există certitudini, dar dacă aș avea una, asta ar fi. Moartea lui Ion Iliescu nu reprezintă nimic. Ar fi o moarte și atât. Prinde orbul, scoate-i ochii. Nu aduce pe nimeni înapoi, nu reprezintă moartea unui stil de viață, nici dispariția unui mod de gândire. Progeniturile comunismului și odraslele gândirii totalitare sunt și acum în parlament. Trăiesc bine mersi. Trecerea lui Iliescu nu va reprezenta altceva decât o filă prăfuită din cartea de istorie, o durere surdă pentru neamul românesc și un eveniment ce nu poate lăsa decât un gust amar în toate gurile.

Iliescu rezistă. Va trăi mereu în mulți dintre noi. E un simbol al demagogiei și al unei culturi complet eșuate. Este unul din arhitecții nihilismului politic românesc, un reprezentant al corupției post-decembriste și stindard al compromisului total. Vă spun sincer, dacă ar mai putea candida la președinție, cred că ar câștiga alegerile și mâine. E tragic, dar munca lui a fost finalizată cu succes. Din partea mea, aș vrea să trăiască încă două sute de ani ca să beneficieze de toată uitarea pe care o merită. Oamenii ca el ne-au făcut ce suntem azi, iar noi i-am lăsat. Ce au sădit el și antemergătorii săi, înflorește și în ziua de azi în țara aceasta. Parazitează totul în jur ca plantele agățătoare. Că moare sau mai trăiește o sută de ani, misiunea lui a fost îndeplinită. Ca el au fost mulți. Și acum sunt mulți și vor mai fi.