Pentru ce te blochează Facebook – Partea Întâi

Chiar nu mai voiam să scriu pe site. Nu prea mai am nimic interesant de glumit… nici inspirație. Pe Facebook mai scriu din când în când. Alea sunt consumabile, dar e bine să știi că le poți scrie, că ai un loc în care mai poți interacționa.

Eu sunt blocat pe rețele cam jumătate din an. Întâi primesc avertisment, pe urmă 24 de ore, apoi 7 zile și în final câte 30 de zile. După ceva timp se resetează contorul și o iau de la capăt. Ăsta e unul dintre textele pentru care am fost suspendat:

”Eu sunt foarte sensibil la mirosuri, de când mă știu. La modul că îmi dau seama de la un metru distanță dacă un aliment e trecut sau nu. Cu ochii închiși îmi recunosc animalele, femeia și prietenii, indiferent cât de curați ar fi. Fiecare are mirosul lui inconfundabil. Recunosc imediat o friptură dubioasă pe care ar mânca-o oricine fără să simtă nimic ciudat, dar pe care pisicile o refuză după ce o miros.

E și binecuvântare și blestem. E binecuvântare pentru că am o grămadă de amintiri puternice cu declanșator nazal și o enciclopedie olfactivă demnă de invidiat. E blestem pentru că vara fermentează gunoiul de la ghena din capătul blocului și simt zațul ăla de pepene putrezit de la o sută de metri. Simt mașina de gunoi înainte să o văd.

Nu pot să circul cu mijloacele de transport în comun. Deloc! Autobuzele miros a cămin de abandonat bătrâni și nebuni legați de pat. Metroul miroase a chiloți acri, cauciuc ars, ulei industrial și metal ruginit. Consumatorii profesioniști spun că vodca bună nu are miros. Bazaconii. Mi s-au arătat exemple de vodcă de lux, dar tot îmi pute de la doi metri a vodcă. De țuică nici nu pot să mă apropii. E borhot gastric, indiferent de rețetă.

Whisky-ul ieftin îmi miroase a cauciuc și zeamă de gândac din-ăla chinezesc. Eu chiar sunt pârțoșag de-ăla hipsterit care detectează adierile de stejar afumat, curmale sau smochină din whisky. Mă rog… E351, fenibutil dicarbodeces sau ce pun ăștia în whisky-urile ieftine. N-am cerut superputerea asta, dar asta am primit. Superputerea de a mă lua de la lingurică din cauza mirosurilor. Îmi miros cârnații prin ușa frigiderului.

Când se parfumează vecina de deasupra, în scop de mulaj, îmi pute prin tavan și geamuri. Are și niște parfumuri de zici că-s exfoliante de luptă cumpărate second hand de la armata lui Muammar Gaddafi. Nu-știu cine o mulează pe vecina, dar cred că are o tumoare la creier care îi apasă pe centrul mirosului și nu simte nimic. Eu aș albi la un metru de ea.

Un mic pont pentru atunci când mergeți cu avionul și miroase urât în cabină. Dacă pute a picior transpirat în ciorap de bumbac cu crustă de jeg – cel mai probabil e românul descălțat de lângă voi. Dacă pute a picior transpirat în ciorap de bumbac umed – este mirosul de român descălțat la distanță și trecut prin sistemul de recirculare a aerului de la bord.

Dacă pute a picior transpirat încălțat în câine mort – filtrele sistemului de recirculare trebuiau schimbate acum câteva luni. Dacă pute a picior de soldat în ciorap de poliester – avionul fie are o scurgere la lichidul hidraulic, fie a trecut recent prin mentenanță și a băltit vechiul lichid pe undeva.”

Aparent nici glumele, nici pamfletul nu pot fi altceva decât hate speech. Curios este că sunt raportat pentru texte noi și primesc interdicție pentru texte vechi de ani de zile care trecuseră de algoritm. Mai ales când scriu urât despre politicieni. Încet încet rețelele de socializare devin complet nefrecventabile.