Recunosc, sunt misogin!

Cred că e timpul să recunosc că sunt misogin. În primul rând că trebuie să recunosc față de cititorii cărora le datorez (aparent) chestia asta și, în al doilea rând, față de mine. Da! Sunt misogin! Am fost mereu. Mai datoram și recunoașterea că sunt gay. Erau niște comentatori pe-aici care nu dormeau noaptea din cauza incertitudinii. Da! Gay! O iau în cur la metru!

Sunt misogin pentru că nu respect femeile. E adevărat că nu respect nici bărbații, dar nu contează. Sunt de părere că respectul se câștigă și nu se dă oricui doar pentru că îl cere sau pentru că diferă anatomic. Din experiența personală, respectul nu e niciodată pe cât de reciproc mi-aș dori. De ce l-aș oferi eu mai ușor decât voi?

Sunt misogin pentru că trăiesc cu convingerea că oamenii trebuie să dovedească dacă merită sau nu locurile pe care le ocupă, indiferent de organele genitale sau de cât scandal fac. Nu cred în cotele egale de angajare în niciun domeniu și, dacă vreți cote egale, am pretenția să ocupați și 50% din posturile din industria extracției de huilă, nu numai 50% din locurile de la corporație. Pe ce principii stabilim cu de-a sila cotele de gen? Socialism științific sau neofascism?

Nu dau doi bani nici pe misticismul sexului frumos și nici pe aura feminină. Nu valorează mai mult decât sexul opus. Nu cred în faptul că femeile sunt speciale și detest în aceeași măsură pe oricine se crede special. Consider că femeile sunt oameni la fel ca toți oamenii, în medie nici mai bune și nici mai rele decât bărbații. Răutatea și prostia sunt uniform distribuite indiferent de sex. Ticăloșia este o caracteristică universală a umanității.

Sunt misogin și cred în abilitatea femeii de a se descurca singură din punct de vedere profesional, spiritual sau intelectual. Nu cred că are nevoie de timpul meu acordat preferențial și nici de sfaturile mele nesolicitate. Cred că femeile pot fi lăsate să-și aleagă singure calea, să creadă ce vor, să judece lucrurile de capul lor și să-și aleagă un stil de viață fără îndoctrinare prealabilă din partea mea, a religiei sau a poliției ideologice. Nu simt nevoia să le explic lucruri și, atunci când mă roagă, o fac pentru că le prețuiesc suficient încât să cred că merită efortul, nu pentru că fac ”mansplaining”. Bărbații se întrerup între ei destul de frecvent. Puteți învăța să explicați lucrurile concis, ca oameni în general, nu să parazitați conversații cu umplutură soporifică până ajungeți la un subiect. Reacția de plictis n-are legătură cu sexul interlocutorilor, ci doar cu cât sunt ei de plicticoși.

Apreciez și respect femeile care lucrează în ”industria” sexului, dar nu respect femeile care se crăcănează gratuit pe Facebook. Asta pentru că apreciez sinceritatea din spatele intențiilor, a tranzacțiilor și punerea lucrurilor în contextul potrivit. Mă rog, e dreptul și plăcerea fiecăruia să-și crăcăneze ce vrea. Ce contează ce cred eu? Consider că femeile se dezumanizează singure când se vând carne macră la bucată, degeaba dau vina pe bărbați. Vinzi și te superi pe cumpărător. Nu pot să te respect când îmi arăți pizda și mă plesnești peste ochi dacă mă uit. Sunt o ființă sexuală, nu bolnav mintal. Sexualitatea și senzualitatea masculină nu sunt scârboase și nici patologice.

Masculinitatea nu este implicit toxică, așa cum nici feminitatea nu poate fi. Acestea fiind spuse, am întâlnit femei care nu putea fi descrise ca nimic altceva decât toxice. Cu toate acestea, misoginul din mine nu poate coagula câteva exemple într-un fenomen generalizat. Nu pot defini un fenomen fals, inventat. De asta conceptele de masculinitate toxică și agresiune își schimbă definiția odată la două zile. Pentru că reprezintă orice poate câștiga o confruntare ideologică între doi pitici intelectuali. Setarea mea de fabrică e să nu bat și să nu violez femei. De fiecare dată când mă identificați ca agresor doar pentru că sunt de un anumit sex sau pentru că am zis ceva ce nu place, mă puneți pe aceeași treaptă cu agresorii reali. Aș crede că faceți o confuzie, dar știu că e intenționat. Se numește sexism și scopul lui este să-mi mi se facă rușine cu mine ca bărbat. Curios că urâți generalizările despre femei, dar vă bazați ideologia pe o grămadă de generalizări grosiere: masculinitate toxică, misoginism internalizat, misoginism instituțional, cultura violului etcetera.

Recunosc, sunt misogin și cred că femeile au dreptul fundamental de a alege să facă ce vor cu trupul lor, indiferent de ce cred eu despre avort sau despre mentalul feminin. Am obligația ca om să respect drepturile fundamentale ale oricărui alt om. Nu-mi pasă că-i femeie. Cred că femeile pot fi subiect de glumă sau oprobriu public în aceeași măsură ca și bărbații. Pot suporta critica cu același stoicism, pot face umor cu aceleași muchii ascuțite și au pielea la fel de groasă ca și-a mea. Pe cale de consecință, mă puteți crede că, dacă vă dau în pula mea, o fac cu exact aceeași prețuire pe care o acord și bărbaților. Mi se rupe de ce aveți în chiloți. Urările mele vi se trag de la ce vă iese pe gură, nu de la ce vă intră în orificii.

Sunt misogin și nu cred în egalitatea de rezultate. Îmi doresc doar egalitate de șanse și de oportunități. Nimeni nu poate garanta succesul cuiva și orice dorință de a introduce succesul ca lege este o aberație utopică ce duce la tiranie. Nu cred în standarde duble și tratament preferențial nici la nivel instituțional și nici individual. Pentru mine viața este o competiție perpetuă și, atâta vreme cât regulile sunt respectate, oricine poate pleca acasă cu salatiera. Nu puteți face flotările, nu intrați în poliție. Nu puteți lua examenul, nu intrați la medicină. Credeți că-mi pasă ce sex are medicul care mă vindecă? Credeți că-mi pasă cât câștigă Simona Halep? Eu sunt prost și am nevoie de oameni capabili care să mă vindece și să mă apere. Am nevoie de polițiste capabile, de militari profesioniști etc.. Dacă nu puteți suporta testosteronul dintr-o secție de poliție, cum veți suporta un agresor care vrea să mă omoare? Dacă nu puteți trece baremul de tragere, poate cariera voastră nu era în armată. Nu puteți schimba standardele doar pentru că e prea greu. Și pentru mine e prea greu, ca bărbat. De-aia nu sunt militar, polițist sau Simona Halep.

Nu pot lua în serios femeile care vor și egalitate și tratament preferențial în același timp. Sunt misogin și nu mă impresionează femeile de la putere mai mult decât mă impresionează bărbații. Nici nu mă frustrează faptul că femeile de pe orbită au ajuns acolo pentru că au aptitudini mult peste ale mele. Asta e viața, unii sunt mai buni ca tine, alții sunt mai slabi, organele genitale n-au de a face cu asta. Nu cred în femeile din politică mai mult decât în politicienii de sex masculin. Nu mă interesează sexul șefilor mei, ci competența lor. Când vreți să mă impresionați cu feminitatea voastră, devin bănuitor și irascibil. Închipuiți-vă reversul medaliei – că cineva se laudă cu faptul că are pulă și ăsta e motivul pentru care trebuie votat sau instaurat ca șef. Dacă vă deprimă un astfel de om, atunci nu puteți vota femei doar pentru că sunt femei.

Sunt misogin și nu-mi pasă de crizele emoționale feminine. Îmi pasă de ce simte femeia de lângă mine și de prietenele mele pe care le iubesc. Le stau la dispoziție. Restul sunt libere să-și negocieze neputințele cum vor, să facă spume, crize, să urle la lună. Cu toții trăim în spațiul nostru psihoafectiv în care e ușor să faci deranj și foarte greu să faci curățenie. De ce m-ar impresiona mai mult o poveste doar pentru că e atașată de un vagin? Aș putea să adaug statistici care ar dovedi fără tăgadă că și bărbații sunt victime ale conflictului emoțional, victime ale violului și așa mai departe. N-am s-o fac pentru că oamenii pot fi victime, oamenii pot fi agresori și oamenii în general caută mereu metode de a se răni unii pe ceilalți. Legea trebuie să fie dreaptă și pedeapsa trebuie să fie aceeași indiferent de rasa, de sexul sau identitatea sexuală a victimei. Putem încerca cu toții să fim mai buni, nu doar CEILALȚI.

Sunt misogin pentru că dau locul femeilor în autobuz, le deschid ușa și mă ofer să car lucruri grele. Nu respect nici măcar această egalitate de șanse și oportunități pe care o propovăduiesc. Oportunitatea de a ridica 15 kile de pepeni fără să te uiți urât că nu mai există bărbați adevărați. Trăiesc în acest conflict interior în care instinctul mă face să protejez femeile, dar realitatea îmi spune că nu mai am voie. Uneori sunt jignit pentru că exist într-un trecut desuet și privesc femeile cu prea multă reverență, alteori sunt insultat că nu le prețuiesc suficient și nu le tratez ca pe orhidee. Îmi lasă senzația că oricum m-aș purta, tot nu fac bine. Că deranjez doar pentru că am penis. Nu mă frustrează și nu mă simt victimizat cu nimic. În lumea bărbaților lucrurile sunt mult mai dure. De la voi e parfum, comparativ.

Sunt suficient de încrezător și de echilibrat emoțional încât să nu conteze pentru mine părerea unor necunoscuți, dar e trist că mulți insistă să se cufunde în irelevanță și derizoriu atacându-și mereu aliații. E ciudată viața de misogin. E ciudat să ai pretenția de la cei din jur să se comporte ca niște adulți. Să nu recurgă la șantaj emoțional, standarde duble, la victimizare, telenovele sau crize de școlăriță. Nimeni nu te place când nu faci temenele, când nu ridici statui mânjite cu estrogen, în numele feminității, și nu dai două parale nici pe încordarea masculină a onaniștilor frustrați.

Pentru mine femeile nu sunt altceva decât oameni care trebuie să se bucure de libertățile individuale și protecțiile stabilite de lege. Nimeni nu merită lucruri în plus. Sunt urât și prost, sunt gras, sarcastic și fragil. De ce meriți tu mai multă delicatețe pentru că ești urâtă și grasă? Putem vorbi de protecții diferite în funcție de nevoi diferite, dar pentru asta ar trebui să acceptați totuși că există diferențe între femei și bărbați… iar asta nu puteți accepta niciodată. Ar trebui să putem vorbi, dar nu putem pentru că toată lumea urlă și explodează de la primul cuvânt, de la prima glumă.

Nu pot respecta poliția ideologică și cenzura limbajului. E calea sigură spre tiranie. Sunt misogin și nu pot respecta o femeie în fața căreia toate argumentele sunt invalide doar pentru că folosești alte substantive decât cele aprobate de corectitudinea politică. Nu pot respecta o femeie care te consideră un troglodit nemernic de la prima suflare și nu-ți va schimba statutul în mintea ei orice i-ai zice. Nu voi respecta niciodată o femeie care consideră că emoționalul surclasează raționalul într-un argument legislativ. Legile nu se fac pe criterii emoționale. Nu pot respecta o femeie care nu suportă critica, umorul, metafora, nu înțelege contextul și nu acceptă compromisuri în nicio dezbatere. Așa cum nu pot respecta nici un bărbat care suferă de chestiile astea.

Mă doare în cur de sensibilitățile voastre neo-feministe, așa cum și pe voi vă lasă reci grijile mele de mascul heterosexual. Cu cât vă scandalizați mai tare, cu atât vă prejudiciați singuri mai rău. Ura voastră mă lasă rece, poate chiar mă înveselește puțin când vă știu iritați. De fiecare dată când fac sex cu o femeie închin o picătură de lichid seminal scursă dintr-un anus purpuriu: ”În cinstea voastră, a revoltaților de serviciu!”. E semnul meu de prețuire față de toată lumea asta care ar putea să ia foc mâine, în hohotele mele de râs, la cât de tare îmi pasă. Ne vom împrieteni în ziua în care veți înțelege că nu eu sunt dușmanul, că ardem împreună de multă vreme și avem cu toții același dușman mult mai ticălos. Până atunci rămâne să vă citesc recenziile la filme pe care nu le-ați înțeles și poveștile despre cât de misogină e centura de siguranță pentru că testele EuroNCAP sunt făcute pe manechine de sex masculin.

N-am apucat să vorbesc de faptul că sunt gay și homofob în același timp. Asta pentru că nici despre gay nu poți face mișto fără să fii homofob și nu le poți lua apărarea fără să fii gay. Ai zice că condiția umană este universală și transcende noțiunile de sexualitate, gen, rasă și chestii de-astea… . Se pare că nu. Dacă ați ajuns până la capăt, citiți și articolul trecut că a mers suspect de prost comparativ cu traficul obișnuit.