Public aici pentru că articolul mi-a fost șters de către Facebook. Acum, că Trump a fost interzis de pe toate platformele digitale, am scăpat definitiv de rasismul și sexismul din lume. Odată cu el au dispărut și mii de conturi ale unor conservatori, unii inclusiv din congresul american.
Canalele de Youtube ale liberalilor clasici, ale celor de centru-stânga și ale conservatorilor s-au dus peste noapte, de la sute de mii de vizualizări, la câteva mii și pacea a coborât din nou pe Pământ. CNN a reușit să recupereze câteva procente din audiența dezastruoasă pentru că e împins de algoritm ca sursă cu autoritate, iar progresiștii au în sfârșit liniștea pe care și-o doreau pentru a clădi pacea și viitorul luminos la care râvneau încă de pe vremea când dădeau foc la magazine și atacau trecători pe stradă. Am scăpat. După patru ani de otravă și ură la adresa tuturor celor care nu-i plăceau pe Hilary și Joe, în sfârșit am scăpat.
După patru ani în care oricine nu era de acord cu copiii mutilați sexual, cu segregarea rasială, cu monopolurile și cu bombele fragmentabile aruncate peste musulmani era catalogat ca rasist și ”supremațist alb”, începem să ne revenim. Gașca celui mai mare criminal de război al secolului 21 este din nou la putere peste Jandarmul lumii, iar pacea va veni acușica. Adjunctul omului care a închis și a deportat de trei ori mai mulți imigranți decât Trump este președinte. Vicepreședintele omului cu cele mai multe asasinate cu dronă este din nou stăpân cu ajutorul unui aparat de propagandă cum nu s-a mai văzut în istorie.
Opt oameni din Statele Unite dețin mai multă avere decât patru miliarde de locuitori și, împreună, dețin toată infrastructura digitală de informații a SUA, de la servere, centre de date, platforme și până la televiziuni. N-am scăpat în schimb de comparațiile între Trump și Hitler, între conservatori și naziști. La ideologi, revoluția nu se poate termina niciodată. Niciodată nu-i suficient progres. Repetenții școlii ajutătoare de jurnalism cu nevoi speciale insistă să ne atragă atenția că Hitler. Hitler pentru că Hitler!!! Dacă Hitler???
Informația și opinia trebuie să rămână sub controlul oligarhilor și al presei mainstream pentru că Hitler. Dacă nu, Hitler!!! ”Tu ești de stânga, Dane! De ce te interesează?” – În primul rând, Trump nu-i suficient de deștept ca să Hitler, nici cu transplant de creier. În al doilea rând, marea diferență între Trump și Hitler (trecând peste milioanele de morți diferență) este că, spre deosebire de Hitler, Trump a fost tot timpul detestat de elita intelectuală și de presa mainstream.
La vremea respectivă, circa 1938, presa mainstream și intelectualitatea găsea de cuviință să-l declare pe Hitler omul anului și salvatorul Germaniei. Vestul luminat, dominat de elita britanică și americană, avea schimburi culturale cu Germania nazistă, organizații de sprijin economic și cultural, simpatizanți activi în politicile locale. Nazismul era considerat nu numai compatibil cu valorile vestice, dar chiar dezirabil în contextul tulbure de după primul război mondial. Hitler a fost nominalizat de către elită la premiul Nobel pentru pace.
După câțiva ani, venea rândul lui Stalin să fie omul anului și cel mai mișto dintre pământeni. Presa mainstream și elita duduiau de dragoste pentru salvatorul Europei – Josif Stalin. Atât Churchill, presa britanică, cât și presa americană îl porecliseră Good Old Uncle Joe. Bătrânul uncheș s-a dovedit a fi, ca și Hitler, tot un călău și-un torționar. Apoi a sosit momentul lui Ceaușescu să devină Rebelul din Est, în ochii presei americane. S-a plimbat eroul cu trăsura familiei regale, în aplauzele elitei britanice, s-a pupat cu Nixon la Casa Albă și toată lumea a fost fericită că Rebelul le-a dat rușilor peste nas.
Vin și eu și vă întreb. Sunteți siguri că elita, magnații și presa mainstream sunt autoritățile care trebuie să decidă cine merită ascultat? Sunteți siguri că ăștia sunt în măsură să decidă cine va fi omul anului? N-ar fi o problemă, dar intelectualii, fulgii de nea fără gluten și copiii de magnați nu sunt obligați să pună mâna pe arme ca să trântească câte un om al anului atunci când îi ajunge elitei cuțitul la os. Tot la noi și la copiii de plebei apelează. Trimiteți tot pulimea la oaste după ce o faceți rasistă și privilegiată.
43 commentarii
De ce cacat au sters? Doamne suntem din ce in ce mai aproape de o distopie.
Nu sinteti singurul…
Pe mine m-au pocnit exact in seara cu pricina, pentru un comentariu despre tipul ala cu coarnele… Dadeam o poza cu el, luata de pe Twitter, si intrebam daca pentru ocazia asta s-a furat recuzita de la filmul “Vikingii”. O prostie, adica. Faceam un misto, chiar destul de slab, poate ca de-aia s-a suparat Facebook. Am contestat si s-a respins, postarea mea fiind incadrata la instigare.
Cam nasol… Nu am apucat să dau like pe Fb, pen’ că nu am mai avut la ce.. îmi vin tot mai des în minte cuvintele lui Ion Rațiu despre democrație.
Am impresia că ne îndreptăm cu o viteză fantastică spre marele FINAL ! Sincer, sper să mă înșel.
Suntem deja într-o distopie. Politicienii nu sunt nimic altceva decât niște oameni fără principii pusi pe pozițiile alea tocmai din pricina asta. Corporațiile doar le dau cu banii pe la nas și ei mai apoi votează legi, 90% din ele în detrimentul nostru bineînțeles.
1. Nominalizarea lui hitler a fost în registrul satiric, făcută de un anti fascist
2. Libertatea de exprimare are limite. Incitarea la violentă nu este libertate de exprimare. Capitalismul e de căcat iar democraţia nu e perfectă dar astea sunt cele mai bune sisteme pe care le avem acum. Și ele sunt în continuă schimbare, de aici și progresul. Poate Algoritmul care ţi-a șters postul s-a blocat în atâţia hitleri :). Nu-i persecută nimeni pe cei pro trump, dacă au un limbaj ponderat
3. Faptul că obama a făcut nasolae nu-l face pe trump (+gasca lui) mai puţin incompeten și periculos.
Problema e ca i l-au inchis prea tarziu. Nu inteleg de ce au asteptat atat, pana cand s-a ajuns la violenta. Omul asta si restul politicienilor pentru care plangeti ca li s-a inchis contul, si-au folosit conturile doar pentru a promova, in continuare, rasismul, misoginismul, violenta si teoria conspiratiei. Trump si-a ațâțat adeptii deja cunoscuti ca violenti pana in ultimul moment. Faptul ca i s-a inchis contul arata doar ca indiferent cine esti, trebuie, totusi, sa respecti niste reguli. Sa nu uitam ca puteau sa ii inchida contul de mult timp dar l-au pasuit in multe ocazii doar pentru ca era presedintele. Daca tu ca presedinte scrii pe retelele de socializare sa se opreasca numararea voturilor si ca alegerile au fost fraudate cand nu exista nicio dovada DOAR pentru ca observi ca pierzi esti lipsit de orice credibilitate.
Homofobia, rasismul, misoginismul nu s-au terminat pentru ca li s-au inchis conturile dar Trump & company au reusit sa le dea o voce si o siguranta si mai mare oamenilor cu astfel de atribute. Daca avea un comportament civilizat nu se intampla nimic, evident. Dar trebuia sa le mai spuna inca o data adeptilor lui violenti, misogini, homofobi si rasisti cat sunt de speciali si cat de mult ii iubeste. Prin urmare, acestia vor continua sa promoveze un astfel de comportament din moment ce liderul lor apreciaza efortul.
Banuiesc ca ati plans de nu mai puteati sa stati in picioare, ati fost revoltati si ati si scris despre asta cand cuplurilor de acelasi sex li se refuzau tot felul de servicii in societate. Si altele, si altele.
Nu exista motiv pentru cenzura. Nu te mai pacali singur cu non-argumente.
Deci daca cineva instiga la violenta, omor, misoginism etc. trebuie lasat in pace sa-si faca damblaua pentru ca vezi Doamne nu mai suntem in Evul Mediu, cum ai scris mai jos. Nu-mi ramane decat sa rad. Nu, internetul e o toaleta publica momentan si apa trebuie trasa si curatat. Oamenii pot avea in continuare pareri pro si contra, pentru ca din dezbateri se pot ajunge la niste chestii misto dar cand instigi impotriva altora e deja altceva.
Pănă o să te afli dumneata în apa care va fi trasă, da na e mai greu cu perspectiva pe termen lung.
Cineva ma intreaba de ce (sa zicem) 50 milioane americani inca sunt suporteri entuziasti ai lui Trump. II spun ca, probabil,acestia nu pot inca face fata realitatii crude. Alti spun ca Trump a lua cevamasuri economice cu rezultate pozitive.. Stie cineva ce bine anume a facut Trump in acest mandat al lui?
Nu știu cum se va termina dar miroase deja a cărți arse.
https://www.cnet.com/news/amazon-apple-google-ban-parler-app-over-violent-content-around-capitol-attack/
@Daniela Exact!
Sunt multi oameni carora merita sa li se caute dreptatea iar voi il alegeti fix pe Trump. E de rasu’ plansu’ ca ii sustineti si ii aparati fix pe cei care gresesc. Daca nu instiga, atunci nu avea contul inchis. Nici macar nu e despre Trump sau despre alti conservatori ci despre un limbaj si un mesaj pe are acest gen de oameni il transmit. Din pacate, acesti conservatori transmit multe mesaje care ii submineaza pe altii si instiga la violenta. Nu e vina NIMANUI ca EI ALEG sa transmita mesaje pline de ura. Prin urmare, trebuie sa suporte consecintele. La fel s-ar fi intamplat cu oricine. Trebuie luate masuri impotriva discursurilor pline de ura si probabil cel mai simplu e blocarea contului fiindca nu respecta regulile de bun simt. De ce trebuie sa le dam o platforma unor astfel de oameni? Doar pentru ca au o parere? Partea proasta e ca sunt blocati pe Twitter, Insta si se duc in alte parti unde continua sa faca acelasi lucru.
Si da, n-are importanta ca va place sau nu va place, multi sunt rasisti, homofobi si privilegiati, degeabea tot incercati sa o dati pe cealalta. Poti sa ii faci fulgi de nea cu gluten sau fara gluten dar oamenii s-au saturat sa mai accepte sa fie batjocoriti de o adunatura de astfel de specimene.
Te rog sa detaliezi misogin, rasist, privilegiat in acceptiunea ta. Asta daca nu ai preluat o lozinca. In zilele noastre, in partea asta a lumii nu se mai poate vorbi despre asa ceva. Doar exagerati, nu stiu pentru care motiv.
Si nu, nu e vorba de trump sau republicani. Ci despre a cenzura pe cineva care nu iti sustine parerile. Nu poti apaluda asa ceva in anul 2021, decat daca ai ramas la nivel de ev mediu obscur.
Nu mai ruga degeaba Ana că aici e satul pustiu.
@A.N. Exact ce ziceam in comentariul meu. Parler permite discursuri violente care conduc la evenimente cum a fost cel de pe 6 ianuarie si probabil vor mai urma. Iar cand aplicatia e interzisa si li se da un motiv intemeiat (ca si cum ei n-ar fi stiut ca permit promovarea discursurilor violente haha) CEO-ul da vina ca nu i se respecta democratia si ca Big Tech e de vina fiindca aplicatia a avut succes. E trist cand oamenii mai fac si pe prostii. E bine ca s-au luat masuri impotriva aplicatiei iar oamenii de acolo ar trebui monitorizati cu atentie. Se stie ca aplicatia colcaie de sustinatori Trump, extremisti si sustinatori ai teoriei conspiratiei pentru ca na, free speech.
Gizas, ce comunist….
Imi place ca nu te dezminti si ramai totusi un umorist…Chiar daca,precum in ultimele articole,”umorul” este dat de …comentaristi
Faptul că ți-au șters comentariul e aiurea, e greșit! Ai expus opinii, nu ai instigat. Pe de altă parte, faptul că i-au închis conturile lui Trump nu au făcut decât să-i suprime Libertatea de Instigare nu Libertatea de Exprimare – două lucruri foarte diferite. Pentru că el de 4 ani instigă la ură și violență! Trump nu a omorât milioane de oameni, dar printr-un astfel de discurs cred că exact acolo s-ar ajunge. Hitler nu a omorât în primii ani, dar a instigat ajungând în acel punct pt. că a fost lăsat, nu i-a tăiat nimeni Twitter-ul. Discursul tău din articol pare a fi mai mult în paradigma justificării unui rău cu un alt rău – dacă Obama a dat cu bombe în cap musulmanilor nevinovați și încă are cont de Twitter, de ce Trump să nu aibă cont de Twitter în timp ce-și face încălzirea pentru un rol de excepție – Hitler v2 ? Da, poate Trump ăsta e incapabil de o pălărie ca a lui Hitler, având prea mult loc gol în cap, dar oricând poate să apară unu cu IQ de 160+ cu același discurs. Mie nu mi-e frică de Trump, mi-e frică de discursul lui din gura oricui.
E total corect să-l interzică pe Trump și aplicația Parler. Acum se întâmplă să fie alegerea ”bună”. Problema reală care apare e pentru viitor, pentru următorii ani, când noua conducere o ia pe arătură și o revoluție ar fi necesară. E că ne vom simți ca-n Iran sau Kashmir?
Ne vom întreba cum s-a ajuns aici. Așa s-au întrebat până și unii ofițeri germani care dădeau drumul la gaz în camere pline cu evrei.
P.S. Nominalizarea lui Hitler ar fi fost o satiră.
Am raportat anul trecut un video cu o mama care-si batea fetita, ii tragea palme pe fata si capace-n cap. Am primit notificare ca videoul nu incalca regulile comunitatii. Aha, ok, atunci.
Doar pe hoitnews am mai vazut atitia progrezijdi cretinoizi ca aici. Ce comentarii imbecile, cum sint ei de acord cu cenzura nazicomunista si ce le mai place. Niste miliardari monopolisti aroganti fac legea in locul unor reprezentanti alesi si lor le place, asta e democratie pentru ei. Democratie populara, ca in china. Semidocti frustrato complexati, ca toti neocomuistii. Hai sictir mai tovarasi!
Lui Trump trebuia sai puna fiecare postare in carantina, sa o modereze si apoi sa o publice sau nu. Ei au direct contul… nu este doar “mana” algoritmului
Ha! Citind cateva articole inaintea celui de fata ma gandeam ca cititorii sunt un pic mai destupati la minte incat sa nu cada prada dogmei insa citind mai sus unele comentarii, parca as asculta direct CNN-ul, oameni dispusi sa inghita niste derapaje autoritare teribile pentru ca ….Hitler si Trump misoginul, Trump prietenul lui Putin.
Habar n-aveam ca lumea e asa plina de comunisti notorii.
Revenind, Twitter n-a sters doar contul lui Trump si al catorva mii de conservatori ci vreo 4,5 milioane de conturi de dreapta. Yotube cenzureaza si el tot ce e conservator iar gestul Amazon facut cu Parler e parca rupt din 1984.
Totul sub pretextul unui eveniment atat de regizat caci l-as nominaliza la Oscar. Cativa indivizi, invitati de politie in Capitoliu, facute cateva poze ca sa nimic si apoi nimic….dar stai, nu, apoi, ca si incendierea Reichstagului, a deschis poarta cenzurii totale. Adio “free speech”, doar nu vream sa ajungem la violente, nu? mai bine reprimam tot caci sigur tensiunile alea societale vor disparea dupa ce Gates va vaccina intreaga lume.
Intre timp, oricine navigheaza un pic pe twitter va da foarte usor de profile ale indivizilor (inclusiv din ro) care isi pun madularul prin poze pe care le posteaza pe twitter sau alti pedofili notorii promovati de twitter.
Discursurile democratice ale Alexandrei Ocasio Cortez pline de venin si ura sunt perfect tolerabile, senatoarea de culoare din nu stiu ce stat indemna BLM sa striveasca omul alb si e bine mersi pe YT, epurarea e doar daca esti de dreapta si daca cumva contesti o terapie genetica niciodata experimentata pe oameni care urmeaza sa fie inoculata intregii planete or else….
Indivizi care cu nonsalanta spun ca “antivaxxerii” trebuiesc deportati in afara societatii prin gulaguri sunt bine mersi atat pe YT cat si pe twitter dar astia nu trebuiesc cenzurati pentru ca sunt de-ai establishmentului.
De ce sa controlam o minoritate de dementi violenti la o adunare cand putem sa batem pe toata lumea si sa inchidem si gurile a niste milioane de oameni in timpul asta? traiasca big tech.
Niciodata n-am crezut ca toate astea se vor intampla sub aplauzele cretinoizilor democrati care vor inghite abuzurile teribile care se intampla in numele “democratiei” , “a protectiei virale” si a “curateniei limbajului”.
Bolsevicicii, fascistii, comunistii au prins toti glas sub protectia BigTech si statala si urla ca toti cei care nu sunt de acord cu ei sa fie eliminati din retele, de langa ei si din societate in general.
Acestia de mai sus nici macar nu mai sunt intelectualitatea ca in anii 30, sunt o masa amorfa, complet analfabet functionala, fara cultura dar cu un ridicat simt al dreptatii si al corectitudinii sociale. Cat timp semnalam celorlalti cat suntem noi de virtuosi, nu conteaza ca suntem cretini sadea cand ii acuzam pe cei care nu se vaccineaza ca vor sa ne omoare desi nu ne-am interesat deloc ca terapiile alea genetice nu opresc transmiterea virusului, nu, important e sa urlam caci avem “dreptatea” de partea noastra.
…ca si cineva mai sus, si eu am senzatia ca traim cam ultimele zile care culmea, coincid si cu Revelatiile din Biblie. Ca devenim transumanisti sau murim cu totii, vom vedea. Pana la urma e si un principiu alchimic care spune ca pentru a obtine aur, mai intai trebuie sa arzi si sa topesti metalele. Amin
Jos palaria, domnule… Parca mi-ai citit gandurile…
“Totul sub pretextul unui eveniment atat de regizat caci l-as nominaliza la Oscar. Cativa indivizi, invitati de politie in Capitoliu, facute cateva poze ca sa nimic si apoi nimic…” – corect. Ai dreptate 100%. De fapt antifa a organizat petrecerea. A fost o false flag operation. Și nu ești singurul care știe adevărul… MAGA! Jos comunismul!
https://www.instagram.com/tv/CJ8r2pBDvRi/
Oricum, s-au organizat bine Antifa de data asta, trebuie să recunoaștem… gangsteri, polițiști…
https://www.chicagotribune.com/suburbs/post-tribune/ct-ptb-capitol-kelly-in-court-st-0115-20210114-fjqgzjvl3vghzmxybxsvvnfxgm-story.html?outputType=amp
Nearly 30 sworn police officers from a dozen departments attended the pro-Trump rally at the U.S. Capitol last week, and several stormed the building with rioters and are facing federal criminal charges as well as possible expulsion or other discipline.
N-a fost nici o intelligence failure, totul a fost regizat de antifa și de democrații comuniști, se știe… Vorba unui amic, “ce, ăla a fost asalt? parca erau la muzeu”… 😂
https://youtu.be/EkDiA3gKKx4
Băi, dar ce bine s-au pregătit antifa înainte de insurecție… și-au învățat replicile atât de bine… Respect! 😂
https://youtu.be/ytp9zIhWFM0
La 3:43 e dovada clară că antifa era infiltrată…
Gata, iese adevărul la iveală… E clar că antifa a fost implicată…
https://www.politico.com/news/2021/01/14/liberal-activist-charged-capitol-riot-459553
“Please, don’t be like #FakeNewsMedia, don’t rush to judgment on assault on Capitol. Wait for investigation. All may not be (and likely is not) what appears. Evidence growing that fascist ANTIFA orchestrated Capitol attack with clever mob control tactics.” 😂😂😂
https://m.dailykos.com/stories/2021/1/8/2007179/–Start-taking-names-and-kicking-ass-Video-of-Alabama-congressman-hyping-the-insurrection-crowd
Aha, deci așa arată membrii Antifa…
Jenna Ryan, a Texas real estate broker who took a private jet to Washington to join the attack on the US Capitol…
https://www.theguardian.com/us-news/2021/jan/16/us-capitol-rioters-donald-trump-pardons
Multe din comentariile de mai sus nu fac decat sa confirme si sa ilustreze – again and again – ca, in postarea lui, Dan Pavel nu face altceva decat ra ridice voalul de pe hoituri si, in masura in care n-am murit inca, sa puna degetul pe rani…
Ca de obicei, cei care nu pot sa depaseasca conditia lor de “snowflake” si de larve in regimentul SJW tipa, zbiara, se agita, dau din maini si din picioare, ca niste muieri isterice. Arma lor preferata: sa-si puna ochelari de cal si, din dulcea amorteala data de ingustimea campului lor vizual, sa recite “ad nauseam” cele cateva lozinci pe care au reusit sa le retina, precum oile din “Animal Farm” a lui Orwell: “Four legs good, tho legs bad!”
Cele “7 Comandamente ale Animalelor” sunt tot ceea ce ei stiu, sunt tot ceea ce ii intereseaza. Se inghesuie sa le repete, chiar daca nu le-au inteles prea bine si, daca sunt intrebati, nu sunt in stare de defineasca si sa explice mare lucru. Ei atat stiu (si atat fac): sa repete la nesfarsit aceleasi precepte. Sa aplice “reductio ad Hitlerum” pentru oricine, pentru orice, oricand… daca asta ii aranjeaza. Ah… dulce ignoranta… doar este la moda sa fii “progresist” si altceva nu mai conteaza…
Nu, nu cred ca toti cei de stanga sunt niste demoni, asa cum nu cred ca toti cei de dreapta sunt niste ingeri. Excesele, de ambele parti, sunt nocive si nu fac decat sa scoata in evidenta prostia si rautatea oamenilor.
Fereasca Dumnezeu sa incerci sa le ceri sa citeasca din nou aceste 7 Comandamente, asa cum ele evolueaza in tacere… In orbirea lor, ei nu vad “micile” “adaugiri” la lozincile de pe ziduri, adaugiri scrise cu sange care nu s-a uscat inca…
ALL ANIMALS ARE EQUAL, BUT SOME ANIMALS ARE MORE EQUAL THAN OTHERS.
Ma iertati… inchei aici. Trebuie sa ma duc la baie caci imi vine din nou sa borasc…
Corectare: “Four legs good, *_two_* legs bad!”
Nu pot să zic că mă bucură că nu sunt singurul care vede chestiile astea. În ultimii ani am revăzut obsesiv 1984 – filmul. Intuiția asta incredibilă a lui Orwell îmi aduce aminte de o vorbă pe care am auzit-o din gura lui Naumovici acum foarte mulți ani. El se referea la George Lucas și la intuiția lui de a își rezerva niște drepturi asupra personajelor din Star Wars. A zis ceva de genul ”Omul ăla era din viitor”. Orwell a prevăzut și comunismul, și nebunia asta actuală cu cenzuratul și ”unperson” al indivizilor incorecți din punct de vedere ideologic.
Mă gândeam zilele trecute – care e diferența dintre cenzura actuală și ce a pățit Galileo? Când o să mai încerce cineva să ridice capul și să mai conteste ortodoxia? Și nu văd nicio ieșire din asta încă. Singurul lucru pe care l-am înțeles e că am antrenament de pe vremurile alea. Taci din gură și ai grijă ce vorbești. Nu știi cine te ascultă și unde te toarnă.
Octavian… Ceea ce ai spus tu este, cred eu, intrebarea de la care ar trebui sa porneasca toate celelate intrebari ale zilelor tulburi de azi: “Când o să mai încerce cineva să ridice capul și să mai conteste ortodoxia?”
“Progresistii” si “neo-marxistii”, feministii si membrii SJW si-au ridicat deja capul si contesta mai tot ceea ce reprezinta experienta si intelepciunea adunata de omenire de vreo zece mii de ani: familia, sexul, rolul oamenilor in societate, casatoria intre un barbat si o femeie, valorile si justitia, isteria muierilor si faptul ca judecata lor trece prin ovare (in cele mai multe cazuri…), etc. Nu pot sa uit clipul (gasit pe YT) in care o tanara “studenta”, intr-una din universitatile din Africa de Sud, zbiera intr-o adunare ca trebuie “decolonizata” stiinta… ce-i aia Newton, Galilei sau Copernic sau Einstein… oamenii care se vor “luminati” trebuie sa invete despre practicile “voodoo” din Africa… Destul cu stiinta occidentala… totul este un rahat… invatati cum sa faceti vraji… de-ale negrilor… ca ei sunt acum stindardul luminos al omenirii…
Conservatorii, “fascistii”, asa cum sunt ei numiti azi cu o amenintatoare tulburare a mintii de “liberalii” “new age”, incearca sa apere si sa protejeze tocmai aceasta intelepciune si experienta. Ei se ridica impotriva noii “ortodoxii”, impotriva noilor dogme pe care “progresistii” incearca sa ni le vare pe gat, impotriva noilor precepte pe care niste minoritati se zbat sa la impuna majoritatii. Nu cred ca cineva are nevoie sa aiba un PhD ca sa vada asta. (Din pacate, in ziua de azi, un PhD este obtinut intr-una din nenumaratele universitati care si-au uitat menirea – aceea de a invata faptele, iar nu sentimentele… Asa ca…)
Deci… cam fiecare, in ziua de azi, se ridica si contesta ortodoxia… Care ortodoxie? Multi din ziua de azi (in special tinerii – idealisti si foarte usor de influentat) se ridica impotriva traditiilor milenare. (Bai za uei… un sondaj de acum un an sau doi scotea in evidenta ca o treime din “millenials” sunt favorabili comunismului… Nu pot decat sa le doresc sa traiasca in comunism… dar nu pentru o saptamana doua, ci pentru cateva zeci de ani, impreuna cu familiile lor…)
Ceilalti, conservatorii, se ridica impotriva noilor dogme, le contesta, si incearca sa apere vechile traditii. Si ei au dreptul sa-si ridice capul. Numai ca societatea de azi este profund “liberala” si tot ceea ce nu corespunde cu vederile lor este etichetat drept “fascist”, “antisocial”, “misogin”, etc. Cartile care sunt arse azi pe rug sunt mai intai scoase din biblioteci (caci, vezi Doamne, contin un limbaj sau niste personaje “non-conforme”). “Aventurile lui Tom Sawyer si Huckleberry Finn” a fost retrasa din biblioteci. Desenele animate ale lui Disney au fost cenzurate si secvente intregi au fost sterse. Limbajul se schimba, si cuvintele sunt condamnate in tribunalul orbilor si al incultilor. De aici schizma profunda din societatea de azi. De aici razboiul ortodoxiilor…
OK, acum stiti cu totii cu cine votez…
Atitudinea mediei împotriva lui Trump e bună, sanatoasă.
Grav era dacă găsea mai mulți adepti in media. Era nasol.
[…] articol de Dan Pavel [ https://estebine.ro/revolutia-nu-se-poate-termina-niciodata/ […]
Cica Dan Pavel scrie pentru Danuta Budeanu.