Să recunoaștem
că micii câștigă mereu

Nu știu ce e mai sinistru, că s-a viralizat ca dracu’ faza cu micii lui Dragnea sau că poporul ăsta atât poate și pune botul la exercițiile astea de „imagine”. E plin internetul de glumițe, iar televizoarele difuzează imaginile în fiecare jurnal. E un cor cacofonic de țugurlănie care valorează mai mult decât zece ore de publicitate electorală contra cost. E timpul să recunoaștem: Rezultatele electorale și sondajele arată mereu că ne plac „bărbații” politici, să mai râgâie un mic cu bere, să mai facă o glumă proastă cu femei sau cu minorități, să mai dea un dos de palmă, mai o înjurătură… . Ne place să fie de-ai noștri, cel mai jos numitor comun, să conecteze ușor cu ghiolbănia noastră personală. Pot să ne ia peste picior, să ne înjure sau să ne dea o palmă pe cur. Până la urmă înțelegem și ne cam place. Suntem într-o situație unică în lume, în care un condamnat penal a devenit mai puternic și mai adânc înfipt în structurile puterii de când a fost condamnat. Este al treilea om în stat și primul din guvern. Face și desface destinul unei țări, dar asta e tradiția la noi. Nu contează câte condamnări au, câte dosare sau câte vile de lux și-au făcut în țări fără acorduri de extrădare. Le dăm atenția noastră și țara pe mână chiar dacă sunt îi cătușe, doar pentru că sunt simpatici și abordabili. Dacă își fac semnul crucii, totul este iertat. Sunt din club. „Oameni simpli” ca noi. Și noi am fi făcut ca ei, am fi furat, am fi mințit, dar n-am avut posibilitatea. Am fi vrut și noi o pisicuță cu treizeci de ani mai tânără. Noi am avut ghinion, nu că nu ne-ar fi dus capul să facem ca ei, dar așa e soarta grea, n-am cunoscut pe cine trebuie. Chiar și așa, măcar putem să halim picanteriile astea și să le ținem minte. Putem ține aprinsă flacăra mediocrității la nesfârșit.

România rămâne țara în care te descurci, faci rost, faci o combinație, un șmen, o descurcație, o învârteală. Aici, dacă spui că ai un prieten, lumea înțelege imediat că vorbești despre o relație, o pilă, de o cunoștință undeva sus. Ne înțelegem imediat din priviri. O mână spală pe alta și amândouă obrazul. E țara în care polițistul îți dă permisul înapoi și funcționarul te bagă pe ușa din dos ca să ocolești coada de fraieri. E țara în care poți plăti ca prostul asigurări medicale, dar tot pila e cel mai sănătos tratament. E țara în care majoritatea averilor sunt imposibil de justificat legal, dar noi am vrea și pentru noi același lucru. Împărțeala se face imediat, la ochi: șmecheri și „sărăcii”, deștepți cu mașini premium și proști care merg cu tramvaiul. Nu contează că trăim cu toții în aceleași gunoaie. Visul nostru rămâne să fim cei mai șmecheri boși din groapa de gunoi. Cei mai ghiftuiți analfabeți dintr-o țară înfometată. De-asta ies cuțitarii și corupții din pușcărie în aplauzele mulțimii. De-asta au toți condamnații gura mare mereu. Pentru că la ei ne uităm cel mai des și pe ei îi susținem cel mai mult. Nu ne plac ăștia civilizați și cuminți. Par șterși și terni. Sunt niște săraci care se dau deștepți. Au capul mare și vorbesc complicat. Civilizația presupune efort. Ne trebuie bărbați politici care știu să mârâie un ”marș fă” la momentul potrivit, să ne ignore dintr-o limuzină. Ghilobanii vorbesc pe limba noastră și încurajează și în noi cel mai josnic comportament. Sunt eroii noștri naționali. Ei sunt cei demni de admirația poporului pentru că sunt cei puternici și au dovedit că nimeni nu le poate face nimic.

Așa că prind mereu fazele de genul acesta. Și Băse știa să râgâie mici și să ne explice cum se îndoaie uischișorul cu apă. Și Năstase avea glume în program, Boc, Udrea, Tăriceanu și toți racheții politici. Sunt mai mulți decât pot să enumăr eu aici. Mazăre era erou doar pentru că avea mereu cinci târfe la braț și, la fiecare palmă pe cur pe care o aplica, mai câștiga zece voturi. În România fazele astea valorează mai mult decât o echipă izraeliană de consultanți politici. Poți să vii să vorbești trei zile, ca prostul, despre locuri de muncă, despre viitor și valori europene. Nu vei face niciodată ratingul pe care îl face un bărbat politic în cinci secunde, când scuipă o flegmă pe o minoritate care nu ne place nouă. Nu faci cât un grătar sau cât o chermeză publică pe litoral. Că asculți interceptări cu interlopi de duzină, cu proxeneți sau cu elita politică a României, este același lucru. Limbajul e același, comportamentul identic. În România, politicienii nu merg cu tramvaiul pentru că, la noi, nu câștigi capital politic și respect când faci asta. Vedeți mereu politicieni din vest pe bicicletă, cu metroul sau cu autobuzul. În vest este ceva normal. Până și miliardarii americani se duc cu metroul la birou, pe Wall Street. La noi ești cel mai prost juvete. Te faci de râs. Noi am rămas la boierii noștri feudali. La analfabeții cu mațul gros și grăsime pe barbă. Așa ni se pare normal, să coboare pașa din alai și să ne mai arunce o ciozvârtă, să ne mângâie pe cap și să zică: ”Ia uite-o și pe bagaboanta aia! Ce te-aș mai bulăni, făi, tamponato! Auzi, hai că am o combinație frumoasă! Te bagi?”. Atunci ne devin cu adevărat simpatici. Devin de-ai noștri. Îi votăm pentru că, într-adevăr, ne reprezintă.